Frauda Bancară // Vladimir Plahotniuc va fi judecat împreună cu fosta conducere a Băncii Naționale

Ilie Gulca
22/01/2024
Vladimir Plahotniuc și Dorin Drăguțanu

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis luni cererea avocaților lui Vladimir Plahotniuc ca oligarhul fugar să fie judecat în aceeași cauză penală în care figurează fostul guvernator al Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, foștii viceguvernatori, Ion Sturzu și Emma Tăbârță, și foștii președinți ai băncilor devalidate – Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Procuratura Anticorupție a pledat împotriva acestei decizii a magistraților, argumentând că avocații lui Vladimir Plahotniuc urmăresc de fapt tergiversarea examinării cauzei.

Dosarul lui Vladimir Plahotniuc a fost trimis în instanță în iulie 2023. El este învinuit de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor prin care acesta ar fi beneficiat de bani furați din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială în valoare totală de 39,2 milioane dedolari și 3,5 milioane de euro. Pentru aceste acțiuni oligargul riscă de la 8 la 15 ani de închisoare.

Cauzele în care figurează președinții celor trei bănci devalizate, fostul guvernator Dorin Drăguțan și foștii viceguvernatori Ion Sturzu și Emma Tăbârță, un complice de-al lui Ilan Șor și Denis Ulanov au fost trimise în judecată în perioada 2021-2023.

Fosta conducere a Băncii Naționale este acuzată că a acordat instrumentele necesare înfăptuirii sustragerilor de bani aflați la dispoziția Unibank, Banca Socială și Banca de Economii.

Ilie Gulca
22/01/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii