Ghenadie Tanas, fostul angajat al CNA cu peste 300 de imobile, „pata gri” de pe reputația Centrului  

Ilie Gulca
22/07/2022
Fostul șef al Direcției generale urmărire penală a Centrului Național Anticorupție, Ghenadie Tanas

Directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Iulian Rusu, consideră cazul fostului angajat al acestei instituții, Ghenadie Tanas, drept „o pată gri” pe reputația Centrului. Acesta este vizat în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, fals în declarații și practicarea ilegală a activității financiare.

„Lista de bunuri imobile trece de 300. Noi vorbim despre un număr foarte mare de active, inclusiv de terenuri. La etapa actuală, s-a depistat deja o diferență exorbintantă, în special în cazul unui funcționar public ce a activat într-un organ de drept”, a declarat șeful CNA Iulian Rusu, joi, în cadrul prezentării raportului de activitate a instituției în Parlament.

După spusele sale, în cauza penală pe numele lui Tanas are loc finalizarea evaluării profilului, venituri și cheltuieli, stil de viață, precum și evaluarea activelor care erau proprietatea lui sau a persoanelor sale apropiate.

La sfârșitul lunii aprilie curent, procurorii anticorupție au raportat despre audierea a șase persoane ca învinuite și a 42 de persoane drept martori în cazul fostului șef al Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas.

În cazul a doi figuranți, este aplicată măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar, inclusiv în privința lui Ghenadie Tanas. Acesta este suspendat din funcție până la adoptarea unei decizii definitive în dosarul cu pricina.

Procurorii își explică tergiversările acțiunilor de urmărire penală prin mai multe evenimente, cum ar fi: greva avocaților din ianuarie 2022, starea de urgență din februarie 2022.

Dosarul penal pe numele lui Ghenadie Tanas a fost pornit pe 6 decembrie 2021 de către Procuratura Anticorupție. 

Deputatul PAS Andrian Cheptonar a declarat pe 18 noiembrie despre Ghenadie Tanas, în cadrul unei ședințe a Parlamentului, că este „milionar în euro”.

„Ofițerii cinstiți îl cunosc ca pe cel mai corupt ofițer din cadrul instituției, pe nume Ghena Tanas. (…) El deține sute de terenuri agricole, construcții comerciale, apartamente și case în proprietate înregistrate pe numele părinților, fratelui și altor interpuși și chiar pe nume propriu... Dă bani cu împrumut oamenilor ajunși în nevoie, le cere să pună imobile în gaj pe interpușii menționați, iar atunci când oamenii nu pot să întoarcă împrumutul, ofițerul CNA le ia casa”, a spus Cheptonar.

Ilie Gulca
22/07/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii