Grup criminal de traficanți de copii, trimis pe banca acuzaților

Anticoruptie.md
19/04/2018
UNDP

Şase membri ai unui grup criminal organizat vor compărea pe banca acuzaţilor pentru trafic de copii şi trafic de fiinţe umane, infracţiuni săvârşite în scop de exploatare sexuală. Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a celor şase inculpaţi.

Potrivit probatoriului acumulat, inculpaţii, printre care patru bărbaţi şi două femei, cu vârstele cuprinse între 19 şi 29 de ani, au creat un grup stabil şi acţionând după un plan bine determinat, cu desemnarea rolurilor, obţineau venituri din activitate criminală. În perioada 9 – 25 ianuarie curent, inculpaţii au recrutat patru fete, dintre care trei fiind minore, pe care le-au adăpostit în câteva apartamente din Chişinău. Fetele erau transportate în diferite localuri din Capitală, unde erau obligate să presteze servicii sexuale mai multor bărbaţi. Ele erau constrânse să predea banii obţinuți din prostituţie și deseori erau bătute. 

Cinci dintre inculpaţi continuă să se afle în arest preventiv, cel de-al şaselea membru al grupului criminal fiind recent plasat în arest la domiciliu. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, toţi şase riscă până la 20 de ani de detenţie şi vor fi obligaţi să recupereze cheltuielile judiciare în sumă de 19.740 de lei.

Guvernarea de la Chișinău a creat în ultimii ani un sistem național de referire a victimelor traficului, coordonat la nivelul autorităților publice locale de vicepreședinți ai raioanelor, și a înăsprit pedepsele pentru traficul de ființe umane. Cu toate acestea, Raportul pentru 2017 al Departamentului de Stat al SUA privind traficul de ființe umane critică Guvernul Republicii Moldova pentru că nu a depus suficiente eforturi pentru a aduce în fața instanțelor traficanții și complicii lor din structurile de stat. Din acest motiv, Republica Moldova a fost retrogradată la nivelul anului 2010 în lista statelor monitorizate la capitolul trafic de persoane.

Nivelul înalt de corupție, în special în sistemul judiciar, a influențat rezultatele cauzelor, inclusiv ale celor împotriva oficialilor complici”, subliniază autorii raportului. Ei recomandă autorităților să scutească victimele traficului de confruntarea cu abuzatorul înainte de începerea unei investigații, dar și să instruiască poliția, judecătorii și procurorii astfel încât aceștia să desfășoare investigațiile, centrându-se pe interesele victimei.

Până în prezent nicio persoană cu funcţie de răspundere nu a ajuns pe banca acuzaţilor pentru că ar fi protejat reţele de traficanți, chiar dacă rapoarte internaţionale menţionează repetat că angajaţi ai structurilor de stat ar oferi protecţie traficanților de persoane.

Anticoruptie.md
19/04/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii