Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a redus cu un an pedeapsa fostului deputat al Partidului Social Democrat, Cristian Rizea, pe motiv că a intervenit prescripţia pentru infracţiunea de spălare a banilor. După ce a fost condamnat în 2019 în România, Rizea a fugit din România la Chișinău și a fost extrădat autorităților române în anul curent. El a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de influenţă.
„Cu majoritate, admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul Rizea Cristian împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători (...)”, se menționează în hotărârea instanţei, potrivit news.ro.
„În baza art. 432 alin. (1) din Codul de procedură penală, desfiinţează, în parte, decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2648/1/2018, numai în ceea ce îl priveşte pe condamnatul Rizea Cristian şi doar sub aspectul omisiunii constatării prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de spălare a banilor (....), şi rejudecând, în aceste limite, apelul declarat de apelantul inculpat Rizea Cristian împotriva sentinţei penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1291/1/2016.”
Deoarece a încetat procesul penal pentru infracţiunea de spălare a banilor ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, magistraţii au menţinut pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni. Instanţa a cumulat pedepsele, a aplicat-o pe cea mai grea, de trei ani de închisoare, la care a adăugat un spor de opt luni de închisoare. În final, Cristian Rizea trebuie să execute o pedeapsă de trei ani şi opt luni de închisoare, din care îi va fi scăzută perioada în care a stat până acum în închisoare (din 27 aprilie 2023). Decizia instanţei este definitivă.
În 2008-2016, Rizea a fost parlamentar PSD. În martie 2016, cu câteva luni înainte de alegerile locale, Direcția Națională Anticorupție a cerut aviz pentru reținerea și arestarea deputatului PSD, Cristian Rizea, fiind suspectat de trafic de influență, spălarea banilor şi influențarea declarațiilor martorilor.
Procurorii DNA i-au incriminat că, la 2 decembrie 2009, Rizea Cristian a primit de la Colțea Lucian, un controversat afacerist, suma de 200.000 de euro, iar la 6 decembrie 2009 - alte 100.000 de euro. Banii au fost luaţi de Rizea ca să intervină pe lângă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Primăria comunei Chiajna ca să îi retrocedeze un teren situat într-o zonă rezidențială din București şi să îi ofere dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna.
DNA a cerut în șapte ani de închisoare pentru Rizea. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv în 2019 la patru ani şi opt luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. În 2017, Rizea s-a refugiat în Republica Moldova, primind şi cetăţemia acestui stat, care i-a fost retrasă mai târziu.
În mai 2019, Ministerul Justiţiei din România a solicitat autorităţilor de la Chişinău extrădarea lui Rizea. Ministerul Justiţiei din Republica Moldova a transmis o adresă Ministerului Justiţiei din România prin care a informat că nu poate fi iniţiată procedura de extrădare întrucât Cristian Rizea este şi cetăţean al Republicii Moldova.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii