„Încheiere neîntemeiată”. Fostul șef al Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a fost plasat în arest la domiciliu

Ilie Gulca
02/07/2024
Șeful Centrului Cooperare Polițienească Internațională a Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne, Viorel Țentiu

Fostul șef al Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis parțial demersul procurorilor privind prelungirea arestului preventiv. Procuratura Anticorupție consideră încheierea neîntemeiată și urmează să o conteste la Curtea de Apel Chișinău.

Pe 9 iunie 2024, procurorii au reținut o persoană în Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit Procuraturii Anticorupție, care voia să părăsească Moldova. În urma unei decizii a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, persoana respectivă a fost plasată în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Pe 10 iunie 2024, o altă persoană a fost reținută în legătură cu schema indicată și, după o evaluare a riscurilor implicate, pe 11 iunie 2024, procurorii au decis eliberarea acesteia. Această persoană urmează să fie cercetată în stare de libertate, precizează Procuratura Anticorupție.

Pe 4 iunie 2024, au fost reținute patru persoane pentru implicare într-o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din Republica Moldova și din alte țări luau mită pentru a scăpa infractori din diferite țări anunțați în căutare internațională.

Dintre cele cinci persoane reținute, patru au fost eliberate de către procuror după aprecierea că nu există riscul de eschivare, de împiedicare a bunei desfășurări a justiției și de săvârșire a altor infracțiuni.

Pe 6 iunie, în urma examinării demersului Procuraturii Anticorupție, judecătorul de instrucție a dispus arestul preventiv al șefului Centrului Cooperare Polițienească Internațională a Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne, Viorel Țentiu. 

Ilie Gulca
02/07/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii