Inga Grigoriu, despre soarta Comisiei Laundromat: „Voi insista ca raportul Comisiei să fie înregistrat în Parlament și să producă mișcări în Justiție”

Cornelia Cozonac
17/07/2021
CIJM

Fosta deputată, președinta Comisiei parlamentare de anchetă privind Laundromat-ul, este decisă să continue să facă presiuni ca raportul comisiie, prezentat la 9 iulie curent, să fie înregistrat în Parlament și să producă schimbăi la nivel de Justiție, chiar dacă formațiunea Platforma Demnitate și Adevăr, din face parte Inga Grigoriu, nu a trecut în Parlament la alegerile parlamentare anticipae din 11 iulie. 

„Penalii au încercat să blocheze de mai multe ori activitatea Comisiei și chiar prezentarea raportului, sunt aspecte pe care penalii au vrut să le ascundă departe de ochii lumii, să șteargă totul, de parcă nimic nu s-a produs. Din acest Raport derivă o serie de acțiuni ale justiției. Dacă ele se întreprind, înseamnă că lucrurile se mișcă”, a scris, sâmbătă, Grigoriu pe pagina sa de Facebook.

Inga Grigoriu reaqmintește că datorită acestei Comisii, Procuratura R. Moldova, în ianuarie 2021, a recunoscut că dosarul Laundromat reprezintă unul dintre cele cinci priorități ale instituției. 

„De asemenea, vă anunț că lupta mea pentru MOLDCARTON continuă. Această întreprindere reprezintă un fir roșu care leagă și face conexiuni între toți bandiții statului nostru. Apropo, pe unii dintre ei cetățenii i-au ales din nou, spre regret. În curând voi ieși cu noi și interesante informații care o să vă surprindă. Dar, nici nu știi cum dn Stoianoglo iese din amorțeală între timp și va numi un procuror responsabil pe acest caz care repede să înțeleagă lucrurile, ținând cont de faptul că procesul se află în instanța de judecată de mai bine de 12 ani. Deci, vă asigur, este un proces politic”.

Cornelia Cozonac
17/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii