Intrarea în Procuratura Generală, liberă de corturi. Mai mulți tineri gălăgioși declară că nu și-au primit banii de la organizatori

Anticoruptie.md
28/10/2022
Captură video

Polițiștii au evacuat corturile instalate în fața Procuraturii Generale, eliberând intrarea în instituție. Oamenii legii anunță și despre un grup de tineri care au făcut scandal, după ce nu și-ar fi primit banii de la organizatori.

 În jurul orei 3 noaptea, au fost scoase corturile care îngrădeau intrarea în Procuratura Generală.  Totodată, pentru a fi documentate, au fost însoțite la poliție trei persoane, după ce au organizat scoaterea mai multor corturi pe carosabil.

Cu câteva ore înainte, la locul unde se desfășoară protestul Partidului „ȘOR”, s-a prezentat un grup de tineri, cu vârstele cuprinse între 19 și 25 de ani, revoltați de faptul că nu au primit banii promiși pentru protestul de miercuri. Anunțul a fost făcut de oamenii legii.

Poliția a solicitat și primăriei Chișinău să asigure curățenia în jurul Procuraturii Generale, după ce manifestanţii lui Şor şi-au abandonat bunurile, creând dezordine.

Amintim că, joi, Asociația Promo-LEX, Amnesty International Moldova, Centrul de Politici și Reforme, Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy) au condamnat, joi, acțiunile organizatorilor la protestul din 26 octombrie 2022, din fața Procuraturii Generale. Asociațiile au menționat că s-a depășit cadrul legal stabilit, fiind comise multe acțiuni cu reaua intenție de blocare a sediului unei instituții publice.

Anticoruptie.md
28/10/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii