Ion Șoltoianu, condamnat pentru omor, a fost eliberat cu șase ani înainte de termen. A stat în condiții „inumane și degradante”

Julieta Savițchi
21/08/2019
tv8.md

Kickboxerul Ion Şoltoianu, condamnat la 12 ani de închisoare pentru că l-a împușcat pe ginerele generalului Nicolae Alexei, a fost eliberat cu șase ani înainte de termen. Sportivul a fost eliberat din sala de ședințe de către judecătorul Sergiu Papuha și lăsat să plece acasă.  

Oleg Pantea, ofițerul de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor, ne-a comunicat că instanța i-a redus lui Șoltoianu din termen pentru că ar fi fost deținut o perioadă îndelungată în „condiții inumane și degradante” în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. „La solicitarea avocaților, în privința lui Șoltoianu a fost aplicat mecanismul compensator pentru deținerea în condiții inumane și degradante. După ce au fost făcute calculele, instanța a decis eliberarea acestuia din sala de judecată”, a explicat funcționarul.

Pantea a precizat că instituția pe care o reprezintă nu este de acord cu decizia respectivă și că a atacat-o în instanța ierarhic superioară la puțin timp de la eliberarea lui Șoltoianu.

Amintim că Ion Șoltoianu a fost încătușat la 22 septembrie 2011, la trei zile după l-a împușcat la o terasă din centrul Capitalei pe fostul angajat al Ministerului Afacerilor Interne, Ion Stratulat, acționar la Centrul comercial Elat.

În 2013, sportivul a fost condamnat de instanța de fond la 14 ani de închisoare pentru deținere ilegală de arme, omor și șantaj, iar în 2016 instanța ierarhic superioară i-a redus pedeapsa cu doi ani.

La începutul lunii curente, Judecătoria Chișinău a redus cu aproape 6,5 ani termenul de detenție pentru hoțul în lege Vladimir Moscalciuc, alias Makena, fiind invocate condițiile inumane de detenție din Penitenciarul nr. 13.

Julieta Savițchi
21/08/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii