Un consultant al Secției Licențiere a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a obținut statutul de bănuit pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență în circumstanțe agravante după ce ar fi acționat în interesul unui agent economic pentru a grăbi procesul de înregistrare a documentelor primare pentru obținerea unei licențe.
Centrul Național Anticorupție informează că angajații săi au percheziționat biroul angajatului și au fost ridicate probe relevante.
Potrivit CNA, bănuitul ar fi exercitat influență asupra unor membri ai comisiei ANRE care, la rândul lor, urmau să faciliteze procesul de obținere în termene proxime a licenței privind importul și comercializarea combustibilului pe teritoriul Republicii Moldova. „Ca rezultat, licența a fost eliberată a doua zi de depunere a pachetului de act”, precizează CNA.
În cadrul perchezițiilor efectuate, ofițerii CNA au ridicat corespondența purtată anterior de angajatul ANRE cu reprezentantul agentului economic interesat de obținerea rezultatului urmărit, inclusiv dosarul de licențiere a dispozitivului electronic care ar conține date relevante cazului investigat.
ANRE a emis un comunicat în care a sublininat că manifestă deschiderea și conlucrarea deplină în a oferi toate informațiile relevante cazului instrumentat și stabilirii adevărului.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii