Milioane de lei și două automobile de lux, sechestrate de ARBI

Anticoruptie.md
27/11/2023
colaj CIJM

Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție (CNA) a emis, pe parcursul săptămânii trecute, ordine de înghețare pe mai multe conturi bancare în valoare totală de 25 de milioane de lei. Totodată, au fost preluate în administrare și două automobile: un Porche Cayenne S și un Lincoln MKC. 

Potrivit notei informative transmise de CNA, ARBI a emis în ultima perioadă ordine de înghețare pe conturi bancare în valoare de peste 1.200.000 de euro și 1.232.270 de lei - echivalentul a 25 de milioane de lei. Inclusiv, ARBI a primit confirmarea pentru sechestrul pus anterior pentru suma de 2.675.875 de lei. 

În același context au fost preluate în administrare două automobile de model Porsche Cayenne S din 2016 și Lincoln MKC din 2015.

Agenția mai raportează primirea a cinci delegații spre executare pe o cauză penală în privința a trei subiecți, alte trei delegații pe trei cauze penale fiind finalizate. Pe moment, în procedură sunt 88 de delegații pe 60 de cauze penale în privința a 124 de subiecți cu diferit statut procesual.

Pe parcursul săptămânii trecute, ARBI a expediat 100 de demersuri cu solicitări de informații către furnizorii de date.

Alte subdiviziuni ale CNA raportează finalizarea a 9 expertize judiciare, transmiterea a 10 cauze penale procurorilor cu propunere de remitere în instanța de judecată, 22 de rapoarte de expertiză anticorupție și 14 avize transmise autorilor de proiecte de acte normative și legislative.

În cancelaria CNA au fost înregistrate peste 1.400 de materiale, la Linia Națională Anticorupție au fost recepționate 32 de apeluri, iar Serviciul juridic a participat la 23 de ședințe de judecată.

În izolatorul CNA sunt trei persoane arestate, alte patru persoane vizate în dosarele CNA sunt plasate în arest preventiv la Penitenciarul 13.

Anticoruptie.md
27/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii