Ministrul Economiei, Vadim Brânzan: „Peste 400 de milioane de lei ajungeau, în fiecare lună, în buzunarul grupării criminale conduse de Plahotniuc”

Cornelia Cozonac
10/07/2019
CIJM

Peste 400 de milioane de lei curgeau în fiecare lună către gruparea de baroni, condusă de Vlad Plahotniuc. Banii proveneau din diferite scheme puse în practică la întreprinderile de stat din subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii. Banii erau adunați în saci care mergeau în bugetul grupului criminal sau al Partidului Democrat, de unde erau redirecționați spre oamenii, care deserveau acest sistem. Iar cei, care nu erau de acord să plătească, erau închiși, șantajați cu dosare penale sau li se preluau afacerile. Și toate acestea, cu susținerea activă a organelor de drept și a organelor de forță, care asigurau paza și acoperirea acestor scheme. Declarațiile aparțin ministrului Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan. 

„Închipuiți-vă ce se putea face cu patru sute de milioane de lei, lunar, dacă acești bani ajungeau în bugetul statului, dar nu în bugetul de întreținere a acestui grup”, se întreba ministrul în cadrul unei conferințe de presă. „În cele peste trei săptămâni, de când am acceptat să conduc Ministerul Economiei și Infrastructurii, am văzut multe lucruri. Unele m-au întristat, altele chiar m-au șocat. Știam că economia Republicii Moldova este în comă, lucru, pe care oamenii îl simțeau zi de zi pe buzunarul lor, chiar dacă la televizor li se spunea că trăiesc tot mai bine. Eu nu îmi închipui cât de tare trebuie să îți urăști propriul popor, ca să te porți cu el în așa mod”.

Oficialul a precizat că gruparea organizată, condusă de lahotniuc a pus în practică schemele din anii 90 în structurile statului și a transformat o țară întreagă în propria afacere. 

Majoritatea structurilor din economie erau controlate și subordonate baronilor Partidului Democrat, gen Baidov. Acești baroni, o mână de oameni, adunau bir (fix ca în Evul Mediu) de la întreprinderi, instituții de stat, de peste tot, de unde se putea de furat. O parte din ei fac acest lucru și în continuare. Ministerul le asigura spatele și le dezlega mâinile baronilor, promovând politici convenabile sau închidea ochii și se făcea că plouă atunci când trebuia. Iar restul instituțiilor de stat din economie, executau și adunau banii, pe care îi transmiteau acestor baroni”, a mai spus Brânzan. 

Ministrul a descris câteva scheme la ANTA și Calea Ferată a Moldovei. „Am primit plângeri din partea cetățenilor, din partea agenților economici, care au descris pe pași, ce și cum se întâmplă. Am primit aceste interpelări din mai multe surse, absolut independente. De exemplu, în unele dintre aceste scrisori este indicat faptul, că la Calea Ferată, în mod regulat se percepea de la 2 până la 5 Euro pe fiecare tonă de marfă transportată pe teritoriul Republicii Moldova. Anul trecut, au fost transportate circa 10 milioane de tone. Faceți calculele, de la 20 până la 50 milioane de Euro, în bani cash, murdari, transmiși sau prin zone offshore, sau colectați în numerar de acești baroni. Dar mai este și plata pentru tranzit, pe care o percep de la partenerii noștri ucraineni, pe care partenerii au botezat-o deja drept o componentă de corupție, pe care sunt nevoiți să o plătească. E vorba de sute de milioane de euro, în fiecare an, care se aduceau doar prin sistemul căilor ferate, nemaivorbind de ANTA. Cunoaștem despre problemele care există, despre permisele, care se vând și se cumpără cu mii de euro, atunci când, de fapt, costă 8 euro; și despre alte fărădelegi, care s-au făcut acolo”, a declarat ministrul Brânzan.

El a ținut să transmită ”șefilor, șefuleților, procurorilor, judecătorilor, funcționarilor și executorilor, care au participat și încă participă la aceste scheme frauduloase” că ”Plahotniuc a plecat și nu se va întoarce în Moldova decât în cătușe”. ”Gata, nu mai aveți acoperire. Noi știm cine sunt acești baroni și oamenii de sub ei, cum au furat și cât au furat. Toate interpelările, pe care le-am primit de la cetățeni, la ordinul meu, sunt expediate către organele de resort, la Procuratura Generală, CNA și alte instituții, care trebuie să își facă lucrul. Vreau să le transmit celor de la procuratură, care au dormit letargic anii aceștia și au acoperit toate aceste scheme: Nu vă țineți de scaune și funcții, de data aceasta nimeni nu o să vă salveze, nici politicienii corupți, nici partenerii de business, pe care îi aveți. În secolul XXI, banii și ilegalitățile lasă urme, voi știți asta foarte bine. Din acest motiv, ați tăcut și v-ați prefăcut că dormiți atunci când trebuia de acționat. Nu vă rămâne decât să vă dați demisia și să începeți să colaborați cu organele de drept”, a mai declarat ministrul. .

Oficialul a precizat că ”toți șefii de instituții, șefuleții și executanții, care au participat la adunatul de bani ilegali” au rămas fără acoperire și tot ce vor face ilegal în continuare se va adăuga la dosarele lor penale.   

Ministrul a făcut și un apel către agenții economici: ”Vreau să mă adresez agenților economici, care încă din frică, șantaj sau speranța, că se va întoarce generalul cel mare, mai plătesc bani baronilor. Opriți-vă, voi dați mită unui sistem, care deja e pe moarte și care nu o să învie”. 

Cornelia Cozonac
10/07/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii