Moldova, condamnată din nou la CEDO // O angajată a unei bănci a fost ținută în arest preventiv nejustificat

Cornelia Cozonac
28/10/2021
FOTO simbol

Republica Moldova va plăti despăgubiri de circa 12.000 de euro unei angajate a unei bănci, ținută nejustificat în arest preventiv timp de aproape un an. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat, la 26 octombrie, hotărârea în cauza O.P. v. Republica Moldova, potrivit căreia, reclamanta a fost reţinută pentru abuz în serviciu săvârșit de fapt de administratorul băncii. Dosarul funcționarei bancare a figurat printre cele calificate de procurorul general Alexandr Stoianoglo drept dosare instrumentate politic. 

Reclamanta, angajată a unei bănci, a fost reținută în ianuarie 2017 pentru emiterea unor ordine de plată false, fiind învinuită de abuz în serviciu. Ea s-a aflat în arest preventiv în perioada 21 ianuarie 2017 – 3 ianuarie 2018, deși, așa cum au constatat judecătorii CEDO, arestul preventiv nu fusese justificat de o suspiciune rezonabilă că ea ar fi comis infracţiunea incriminată. Ulterior, procurorul a recalificat faptele reclamantei, aceasta fiind învinuită de escrocherie.

Prin sentinţa din 3 ianuarie 2018, reclamanta a fost condamnată pentru escrocherie în proporții deosebit de mari (art. 190 alin. (5) din Codul penal) la închisoare pe un termen de 8 ani şi 6 luni.

În 2019 procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat cauza O.P. drept unul dintre dosare penale instrumentate politic și că reclamanta a fost condamnată în mod ilegal. În martie 2020, procurorul general a decis inițierea unei proceduri de revizuire a condamnării reclamantei și a dispus suspendarea executării pedepsei acesteia în așteptarea procedurii de revizuire. Reclamanta a fost eliberată din detenţie la 25 iunie 2020, iar procedura de revizuire este pendinte.

Potrivit rezumatului hotărârii, efectuat de Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în faţa Curţii, reclamanta a pretins încălcarea drepturilor sale garantate de Articolele 3, 5 §§ 1, 3 și 4 din Convenţie din cauza adoptării unor decizii abuzive cu privire la aplicarea și prelungirea arestului preventiv în privința sa timp de aproximativ un an, deși ea invocase lipsa unei suspiciuni rezonabile în comiterea infracțiunii imputate ei de falsificare a documentelor bancare, în calitate de fostă angajată a unei bănci. De asemenea, reclamanta s-a plâns că cererile ei habeas corpus au fost examinate cu întârzieri nejustificate.

Curtea a notat că materialele prezentate de organul de urmărire penală care au stat la baza deciziilor instanțelor naționale de judecată de aplicare și prelungire a arestului preventiv al reclamantei, nu au fost suficiente pentru a convinge un observator independent că reclamanta ar fi putut săvârși infracțiunea imputată ei. Prin urmare, Curtea a constatat o încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenție, deoarece arestul preventiv al reclamantei în perioada 21 ianuarie 2017 – 3 ianuarie 2018 nu fusese justificat de o suspiciune rezonabilă că ea ar fi comis infracţiunea incriminată.

Curtea a acordat reclamantei 9.750 de euro pentru prejudiciul moral și 1.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

În ultimii ani CEDO a condamnat Republica Moldova în mai multe cauze pentru arest preventiv nejustificat. ONG-urile active în domeniul drepturilor omului au semnalat în repetate rânduri că instanțele judecătorești satisfac cu ușurință demersurile procurorilor pentru arestul preventiv, în pofida recomandărilor Convenției Europene pentru Drepturile Omului.    

Cornelia Cozonac
28/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii