Nașul liberal-democratului Vlad Filat rămâne în arest preventiv pentru 90 de zile

Anticoruptie.md
04/11/2015
FOTO: Ion Rusu / realitatea.md

Curtea de Apel a respins miercuri, 4 noiembrie, contestația avocaților lui Ion Rusu, cercetat în dosarul „Caravita”. Astfel, nașul și cumnatul liberal-democratului Vlad Filat rămâne în arest preventiv pe un termen de 90 de zile, așa cum au decis magistrații Judecătoriei Buiucani la 29 octombrie. 

Gestionarul de facto al companiilor Caravita Co şi Business Estate Investments este învinuit de spălare de bani în proporţii deosebit de mari, care a adus prejudicii Băncii de Economii a Moldovei (BEM)

Potrivit materialelor din dosarul penal, inculpatul, încercând să camufleze provenienţa reală a sumei de 2,8 milioane de euro, sustrasă de la BEM prin creditul acordat companiilor pe care le gestiona, cu implicarea persoanelor responsabile din cadrul băncii, a purces la efectuarea tranzacţiilor fictive pentru a restitui mijloacele financiare creditate. Dacă va fi recunoscut vinovat, Ion Rusu riscă până la zece ani de închisoare.

În iulie 2015, Ion Rusu, alături de alte personae aproapiate preşedintelui PLDM şi ex-premierului Vlad Filat, a fost reţinut de ofiţerii Centrului Național Anticorupție, după ce oamenii legii ar fi fost sesizaţi de câteva instituţii de inteligenţă financiară de peste hotare precum că mai multe companii rezidente în Moldova sunt implicate în scheme de spălări de bani, inclusiv prin Banca de Economii. Cei trei sunt fiul lui Ion Rusu, Vladimir Rusu, nepotul liberal-democratului; Tatiana Roșioru, director financiar al companiei Caravita, şi Igor Cijov, administrator al aceleiaşi firme. Ultimii doi se află în arest în izolatorul CNA, pe când Vladimir Rusu este cercetat în stare de arest la domiciliu. 

Pentru recuperarea unei părţi a prejudiciului, oamenii legii au aplicat sechestre pe bunurile mobile şi imobile, conturile bancare, terenurile agricole etc. ce aparţin persoanelor învinuite în acest dosar şi unor companii implicate în fraudele financiar-bancare. Faţă de aceste proprietăţi sunt suspiciuni că au fost dobândite prin intermediul creditelor frauduloase de la Banca de Economii și a schemelor financiare dubioase. 

Dosarul Caravita reprezintă o parte din investigaţiile legate de fraudele de la Banca de Economii. În prezent, în gestiunea procurorilor se află încă două cauze penale ce vizează delapidările din sectorul financiar bancar, iar în procedura CNA – 15 dosare privind acordarea creditelor neperformante de către Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Procurorii au precizat că 18 dosare se află deja pe masa magistraţilor.

Anticoruptie.md
04/11/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii