Noi capete de acuzare pentru magistrații cercetați penal în dosarul „Spălătoria rusească”

Anticoruptie.md
29/09/2016
Infografic. Judecători implicați în „Spălătoria rusească”

La o săptămână de la reţinerea a 15 şi punerea sub învinuire a 16 actuali şi foşti magistraţi, care ar fi fost implicaţi în spălarea miliardelor de dolari din Federaţia Rusă prin sistemul bancar din Republica Moldova, procurorul general interimar, Eduard Harunjen, a primit acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a acestora pentru alte capete de acuzare.

Potrivit procurorilor, din actul de sesizare prezentat de Procuratură şi probele administrate rezultă că magistrații ar fi pronunţat cu bună-ştiinţă încheieri contrare legii, soldate cu urmări grave. 

Oamenii legii precizează că sesizările cu solicitarea de eliberare a acordului privind pornirea urmăririi penale au fost depuse la CSM de procurorul general interimar încă pe 20 septembrie, concomitent cu sesizările privind acordul la efectuarea acţiunilor de urmărire penală pe faptul complicităţii la spălarea banilor. CSM a decis însă să amâne examinarea chestiunii pe motiv că urma să se pronunțe și Inspecţia judiciară. Astfel, membrii CSM au examinat sesizările privind pornirea urmăririi penale pe al doilea capăt de acuzare în şedinţa de joi, 29 septembrie.

Potrivit anchetei, învinuiţii ar fi fost parte a unei scheme criminale care a permis spălarea prin sistemul bancar din Republica Moldova a circa 20 de miliarde de dolari, proveniţi din Federaţia Rusă. „Deşi investigaţiile privind spălătoria rusească au durat mai mult timp, alte acţiuni de urmărire penală ale procurorilor au permis acumularea unor probe pertinente pentru a demonstra implicarea celor învinuiţilor în schema de spălare de bani, precum şi iniţierea unor noi cauze penale. Circumstanţele faptice, constatate de procurori, precum şi probele administrate relevă o bănuială rezonabilă privind comiterea de către aceştia a infracţiunii sus-enunţate, nefiind stabilite careva circumstanţe ce ar exclude pornirea urmăririi penale”, se arată în comunicatul de presă al Procuraturii Generale.

Pentru al doilea capăt de acuzare, învinuiţii riscă până la șapte ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate de până la cinci ani. 

În dimineața zilei de marți, 20 septembrie, 15 judecători, foști magistrați și trei executori judecătorești au fost reținuți de procurorii Anticorupție și ofițerii CNA, care au descins în mai multe instanțe și domicilii. Anterior, Ziarul Național în parteneriat cu Centrul de Investigații Jurnalistice au arătat în cadrul unei anchete că în perioada anilor 2010 - 2014, Republica Moldova s-a transformat într-o adevărată „spălătorie” a unor sume mari de bani proveniți din Federația Rusă. Mulți dintre judecătorii care au dictat verdicte în aceste cazuri au fost implicați și în atacurile raider din sistemul bancar din Republica Moldova, dar au fost lăsați să plece onorabil din sistemul judecătoresc. 

Cele 18 persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind puse sub învinuire pentru complicitate la comiterea infracţiunii de spălare de bani. În privinţa celui de-al 16-lea judecător - Victor Orîndaș - şi a unui executor judecătoresc au fost emise ordonanţe de căutare internaţională, precizează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Lista foștilor și actualilor magistrați implicați în «Spălătoria rusească», ajunși pe mâna procurorilor Anticorupție

Anticoruptie.md
29/09/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii