Noi reţineri în dosarul „maşinilor cu numere de înmatriculare străine”. Un bărbat din Râșcani a ajuns în izolatorul CNA pentru trafic de influență

Anticoruptie.md
14/05/2019
Poză simbol

Un bărbat, originar din oraşul Râșcani, a ajuns în vizorul ofițerilor Direcției Generale Teritoriale „Nord” a CNA și procurorilor anticorupție, după ce ar fi pretins și primit 550 de euro de la o persoană în schimbul influențării angajaților Serviciului Vamal şi determinării acestora de a elimina din baza de date informaţia privind intrarea unui automobil în Republica Moldova. 

Este vorba despre autoturismul denunţătorului care a fost introdus în Republica Moldova, având numere de înmatriculare străine. Potrivit legii însă, proprietarul maşinii urma să o scoată din ţară după 180 de zile de aflare pe teritoriul Republicii Moldova. În cazul în care ar fi depăşit acest termen, proprietarul urma să achite o amendă contravenţională, dar şi  contravaloarea bunului.  Ca să-l scape de sancţiune,  bănuitul i-ar fi promis denunţătorului că îi poate convinge pe angajaţii Vamei să şteargă din baza de date informaţia privind introducerea automobilului în Republica Moldova.

Denunțătorul a mărturisit ilor că din suma pretinsă de 550 de euro– 400 de euro ar fi trebuit să ajungă la angajaţii vamali, care urmau să modifice informaţia din sistem, iar 150 de euro ar fi fost recompensa bănuitului pentru intermedierea afacerii. Pe faptele denunțate, CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influență, iar astăzi a reuşit să reţină bănuitul.

Acesta se va afla în custodia CNA pentru 72 de ore, pe numele lui fiind  deschisă o cauză penală în temeiul art.326 alin.(2) lit.b, Cod penal. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 10 000 unități convenționale.

În martie curent ofițerii Centrului Național Anticorupție şi procurorii au reţinut mai multe persoane din cadrul Serviciului vamal, Poliţiei de frontieră, dar şi intermediari, în cadrul unor cauze penale pornite pe fapte de corupţie. Cei vizaţi sunt învinuiţi că ar fi pus la cale o schemă infracțională prin care radiau din baza de date maşinile cu numere de înmatriculare străine contra unor sume de bani.Prin acţiunile lor, învinuiţii ar fi prejudiciat bugetul de stat, dat fiind faptul că taxele şi amenzile, prevăzute de lege, nu au fost achitate de către proprietarii automobilelor menţionate.

Anticoruptie.md
14/05/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii