„Noroc și sănătate!”. Cei cinci polițiști din Râșcani, Dondușeni și Drochia, reținuți pentru luare de mită, au ajuns în arest  

Ilie Gulca
08/02/2024
Foto: cna.md

Cei cinci polițiști ai Direcției de Patrulare Nord, reținuți de CNA pe 6 februarie, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile în urma deciziei judecătorului de instrucție.

Cinci polițiști din Râșcani, Dondușeni și Drochia au fost reținuți pentru pretindere și primire de bani de la șoferi pentru a nu documenta încălcările regulamentului circulației rutiere, potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticoruție.

Oamenii legii au stabilit că, în perioada decembrie 2023 – februarie 2024, angajații Direcției de Patrulare Nord ar fi pretins și primit mijloace bănești sau bunuri ce variază între 200 de lei și 1.000 de euro de la persoanele care încălcau regulamentul circulației rutiere.

Ofițerii CNA, cu suportul conducerii INSP și SPIA, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți, au desfășurat 17 percheziții în automobilele de serviciu și personale ale angajaților INSP, precum și la domiciliile persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor menționate. În urma acțiunilor de urmărire penală, cei cinci polițiști au fost reținuți.

Pe 23 ianuarie, șase polițiști din cadrul Direcției de Patrulare Nord a Inspectoratului Național de Securitate Publică au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) pentru că ar fi pretins și primit între 200 de lei și 700 de euro de la persoanele care încălcau regulamentul circulației rutiere. Pe moment, aceștia sunt plasați în arest preventiv.

Ilie Gulca
08/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii