O avocată, suspectată de corupere, a evitat reținerea în flagrant. Cum a fost posibil

Olga Stăvilă
18/01/2022
Poză simbol

O avocată suspectată că a luat mită de 10.000 de euro a evitat reținerea în flagrant de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), pentru că ar fi fost prevenită de un membru al Consiliul Uniunea Avocaților. Surse din cadrul CNA au confirmat pentru Anticorupție.md că avocata ar face parte din Baroul de Avocați condus de Gheorghe Avornic.

Ofițerii de la CNA ar fi organizat un flagrant apărătoarei și au solicitat, conform legii, acordul Consiliului Uniunii Avocaților. Consiliul a dat aviz negativ la 12 ianuarie. Când mascații au venit la reținere, avocata ar fi reușit să dispară cu banii marcați de CNA, în sumă de 10.000 de euro.

Procuratura Anticorupție a deschis un dosar penal, iar procurorii vor depune demersurile necesare penrtu ca suspecta să restituie suma de 10.000 de euro, din fondul special al CNA și prejudiciile cauzate, a confirmat pentru Anticorupție.md directorul adjunct al CNA, Vadim Cojocaru.  

Funcționarul a ținut să atenționeze avocații, afirmând că nimeni nu e mai presus decât legea, și a precizat că anul trecut  zece avocați au fost investigaţi pentru infracţiuni de corupţie. În toate cazurile, apărătorii, din diferite regiuni ale ţării,  au estorcat sume cuprinse între 1000 şi 10.000 de euro, pentru anumite servicii ilegale, inclusiv trafic de influenţă la rezolvarea dosarelor.

În context, şeful de la CNA a menționat că amendamentul introdus în Legea cu privire la Avocatură, care stabileşte acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților pentru reţinerea, aducerea silită, arestarea sau percheziţionarea avocatului nu a avut expertiza CNA, deorece nu a fost înclus inițial în proiectul Legii cu privire la Avocatură.

Contactată de reporterul Anticorupție.md, avocat asociat la Biroul Asociat de Avocați Avornic și Partenerii şi membră a Consiliului Uniunii Avocaţilor, Angela Popil, a confirmat că în data de 12 ianuarie 2022, Consiliul a emis hotărârea prin care a respins demersul  organelor de urmărire penală să desfășoare acțiuni de reținere a unui avocat. Popil a precizat că  nu a fost prezentă la acea ședință și nu cunoaște cine este colegul vizat în dosarul penal și dacă ar fi fost anunțat de acțiunile care urmează a fi întreprinse de organul de urmărire penală.

Amintim că avocaţii au intrat, marţi, în grevă japoneză pentru două zile în semn de protest că guvernarea intenţionează să anuleze o prevedere legilsativă care asigură imunitatea lor. Consiliul Uniunii Avocaţilor a înaintat Parlamentului un ultimatum privind retragerea amendamentului şi a stabilit o agendă în care sunt prevăzute şi cinci zile de grevă generală, cu sistarea totală a activităţii.

 

 

Olga Stăvilă
18/01/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii