Partidul Șor vrea din nou subvenții de la stat și anularea deciziei CEC

Anticoruptie.md
24/09/2022
Sursa: partidulsor.md

Curtea de Apel Chișinău a solicitat informații suplimentare de la Comisia Electorală Centrală (CEC), dar și documentele care au constituit dovezi pentru luarea deciziei de a opri finanțarea partidului Șor până în luna iunie a anului viitor. Asta, după ce Partidul Șor a cerut în instanță anularea hotărârii CEC.  

Conform adresării, publicată de realitatea.md, Partidul Șor ar afirma că CEC nu a avut temei de a adopta o asemenea hotărâre.

Pe data de 9 septembrie curent, membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au constatat grave abateri în procesul de raportare a veniturilor și cheltuielilor în campania electorală  pentru alegerile locale noi din data de 29 mai curent. Mai mult, raportul Comisiei va ajunge pe masa procuroilor.

„Partidul, fiind concurent la alegerile locale noi din 29.05.2022, a admis utilizarea resurselor nedeclarate în 4 circumscriptii unde a avut candidați”, a menționat pentru Anticorupție.md vicepreședintele Comisiei, Pavel Postică.

S-a stabilit că partidul Șor a trișat în declararea cheltuielilor, a diminuat prețul de piață evaluat pentru materiale promoționale utilizate în campanie, dar și a depășit plafonul general al mijloacelor financiare ce puteau fi transferate pe contul „Fond electoral” al concurentului electoral.

„În urma vizualizării și examinării postărilor de pe pagina personală de Facebook a candidatului Anastasia Svetlicinîi, de exemplu, în special reflectarea întrunirilor cu alegătorii, ultima era însoțită de cel puțin 33 de persoane la evenimentul din 8 iunie 2022. Postarea este însoțită de un text în care candidata recunoaște public și apreciază efortul colegilor din raza raionului Orhei în asistența oferită pentru desfășurarea campaniei electorale. Cu toate acestea, în rapoartele financiare prezentate nu au fost reflectate cheltuielile pentru transportarea susținătorilor în scopuri electorale. Or, excluzând datele pentru persoanele prezentate în contractele de donație, Comisia a luat în calcul doar 28 de persoane. La fel, Comisia a evaluat la prețul de piață costurile minime de transport pasageri, tur-retur, în sumă de 58,90 lei per persoană, pentru perioadele sus-indicate, constituind deplasarea cu destinația Orhei-Ghetlova-Orhei, unica localitate care are conexiune directă cu Ghetlova din orice punct al raionului Orhei. Astfel, efectuând un calcul pentru minim 28 de persoane, costul serviciilor de transport public, conform tarifelor afișate pe panourile Gării Auto, constituie minim 1649,20 lei, acestea fiind cheltuielile nedeclarate de concurent.”, se menționează în raportul CEC. 

Comisia a atestat și alte situații ce pot fi interpretate drept eludare sau suspiciuni de încălcare a normelor legale privind reflectarea reală a cheltuielilor de transport.

Sancțiunea este valabilă în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023, iar decizia CEC va fi transmisă Procuraturii Anticorupție, care are în gestiune un dosar privind finanțarea ilegală a Partidului „Șor”.

În arest la domiciliu se află vicepreşedinta Partidului „Şor” Marina Tauber, care este învinuită de finanţarea ilegală a formaţiunii.

În penitenciarul N13 au fost plasate în arest preventiv pentru 20 de zile în Penitenciarul nr.13, alte două personae, în același dosar. Procurorii anticorupţie au invocat că cei doi bănuiţi ar fi complici la săvârșirea falsificării rapoartelor privind gestiunea financiară și acceptarea finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat.

Procurorii anticorupţie susţin că, în baza probelor din dosar, s-a constatat că partidul ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste.

 

 

Anticoruptie.md
24/09/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii