Percheziții la un general, fost viceministru al MAI. Și-a luat un Skoda Kodiaq de peste jumătate de milion de lei și nu a putut să își justifice banii

Ilie Gulca
24/11/2021
Ion Țurcan

Procurorii Anticorupție au desfășurat, miercuri dimineață, percheziții la domiciliul fostului viceministru al Ministerului Afacerilor Interne și ex-președinte al raionului Criuleni, Ion Țurcan, după ce acesta nu a putut demonstra din ce bani a cumpărat un Skoda Kodiaq de peste jumătate de milion de lei.

Conform unui act de constatare al Autorității Naționale de Integritate (ANI), Ion Țurcan a deținut permanent în perioada 2009–2019 mai multe funcții de conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, între 21 martie 2019 și 20 decembrie 2019, el a exercitat funcția de președinte al raionului Criuleni.  

Pe 8 octombrie, pe numele lui Ion Țurcan, ANI a emis un act de constatare după ce a găsit o diferență de aproximativ 390.000 de lei între averea dobândită și cea declarată în perioada 2016–2019.

Pentru 2019, fostul viceministru nu a putut să justifice suma de aproximativ 400.000 de lei. El a cumpărat un automobil Skoda Kodiaq în valoare de 587.000 de lei, dar a putut să justifice proveniența doar a 197.000 de lei.

De partea cealaltă, Ion Țurcan a declarat că în 2018–2019 a procurat și vândut mai multe mijloace de transport din care a obținut creștere de capital, fără să poată explica de unde a avut bani pentru procurarea acestora.

În 2015, o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice, „Păcatele” şi afacerile noilor viceminiştri, a scos în vileag că generalul ar fost implicat în afaceri cu țigări.

În perioada comunistă, Ion Țurcan a plecat la pensie. A revenit odată cu preluarea puterii de către forţele pro-europene, fiind numit, în iulie 2009, şef la Fulger.

În 2011, printr-o scrisoare semnată de Alexei Roibu, ministrul de Interne de atunci, Ţurcan a fost propus şefului statului pentru avansare în grad de general. Încolţit de presă, Roibu a declarat ulterior că semnătura din scrisoare ar fi falsă şi că nu i-ar aparţine.

A fost iniţiată o anchetă penală, care însă a demonstrat contrariul. Totuşi, Ţurcan nu a devenit general, lucru care avea să se întâmple în decembrie 2013, în urma unui decret semnat de Nicolae Timofti.

Dacă actul de constatare al ANI va rămâne definitiv, Ion Țurcan riscă să fie decăzut din dreptul de exercita o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani, urmând să fie înscris în Registrul Interdicțiilor.

Ilie Gulca
24/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii