Platon, „audiat” de câțiva membri ai Comisiei parlamentare de anchetă privind Laundromat-ul // Inga Grigoriu: „Este imixtiune în actul justiției”

Cornelia Cozonac
29/06/2021

Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, cercetat penal în dosarul privind spălătoria rusească, dar achitat recent în dosarul furtul miliardului, a fost „audiat”, marți, de câțiva deputați, membri ai Comisiei parlamentare de anchetă privind Laundromatul. De la ședință au lipsit președinta comisiei, deputata Platformei DA, Inga Grigoriu, și deputatul PAS, Dumitru Alaiba. Cei doi parlamentari au spus că Platon nu poate fi audiat în cadrul Comisiei, deoarece asta ar însemna o imixitiune în actul justiției. 

„O comisie parlamentară de anchetă nu reprezintă instanța prin care un învinuit în dosar poate fi audiat. Este imixtiune în actul justiției. Numitul Veaceslav Platon trebuie să se prezinte la Procuratură”, susține Inga Grigoriu. 

Și Dumitru Alaiba a spus că socialiștii la insistența lui Bogdan Țîrdea, care l-au audiat pe Platon, au fost susținuți de deputații din Pro-Moldova și partidul Șor. Asta chiar dacă mandatul comisiei s-a încheiat în luna mai. 

„Domnul Suhodolski, vicepreședinte al comisiei, l-a invitat pe azi la o discuție online. Și e cel puțin duios să vezi cum exponenții lui Dodon, Plahotniuc și Șor s-au adunat împreună pentru a-l ajuta pe domnul Platon să-și spună oful. Aș fi doar curios ce crede domnul Voronin și comuniștii lui despre asta. În cadrul mai multor comisii de anchetă deputați repetau aceeași vorbă: „noi nu suntem procurori și nu suntem judecători”. Consider că domnul Platon trebuie să discute cu procurorii, nu cu deputații. Audiindu-l în cadrul comisiei deputații se implică în actul justiției”, a menționat Dumitru Alaiba.

Ședința s-a desfășurat în format online, dar în format închis, nu deschis, așa cum s-au desfășurat majoritatea ședințelor acestei comisii. 

Serviciul de Informații și Securitate a confirmat, printr-un document oferit Comisiei parlamentare de  anchetă privind Laudromatul, că Veaceslav Platon este beneficiarul efectiv al companiilor care au luat credite neperformante de la Banca de Economii, devalizată ulterior, împreună cu alte două bănci, în schema furtului miliardului. Documentul a fost făcut public, luni, de președinta Comisiei parlamentare de anchetă, deputata Platfomei DA, Inga Grigoriu.

Platon a fost absolvit recent de pedeapsă, la cererea procurorilor, în dosarul privind furtul miliardului, în care inițial fusese condamnt la 18 ani privațiune de libertate. 

Omul de afaceri este cercetat penal în Federația Rusă pentru organizarea, alături de Vladimir Plahotniuc, a unei  grupări criminale internaționale, care a spălat bani prin schema Laundromat. El este dat în căutare internțională, iar sora lui a fost condamnată la 10 ani de închisoare de un tribunal din Moscova, în acelaș dosar.            

Cornelia Cozonac
29/06/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii