Precizările Procuraturii după eliberarea sub control judiciar a deputaților Partidului Șor și a judecătoarei Tertea: „Vom insista în anchete”

Anticoruptie.md
26/03/2021

După eliberarea din arest preventiv a deputaților Partidului Șor, Denis Ulanov și Petru Jardan, dar și a judecătoarei Maria Tertea, și plasarea celor trei sub control judiciar, Procuratura Generală a precizat că va contesta cele trei încheieri.

„Aceste exemple, deopotrivă cu multe altele despre care am semnalat constant, vin să reconfirme mesajele noastre anterioare, prin care am informat societatea, organele supreme ale statului, partenerii de dezvoltare, instituțiile internaționale despre starea de fapt din justiție și impedimentele serioase pe care le avem în cadrul urmăririi penale a fraudei bancare, dar și altor cazuri de criminalitate gravă.

Procurorii dispun de material probant solid pe toate cazurile în care solicită aplicarea arestului preventiv, acesta fiind pus doar la dispoziția judecătorilor pentru a emite soluții adecvate. Procuratura va contesta de fiecare dată și doar pe căi legale, toate soluțiile instanțelor de judecată, care vin în contradicție cu probatoriul și legea.

Examinăm minuțios argumentele invocate de partea apărării și magistrați, și suntem hotărâți să ne continuăm activitatea în strictă conformitate cu atribuțiile și responsabilitățile legale”, se arată într-un comunicat al PG.

Amintim că joi, examinând demersurile Procuraturii Anticorupție care solicita plasarea celor doi deputați, cu statut de învinuit, Petru Jardan și Denis Ulanov, în arest preventiv pentru 30 de zile, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis eliberarea provizorie sub control judiciar pentru 30 de zile a ambilor. 

În aceeași zi, și magistrata Maria Tertea de la Judecătoria Chișinău, învinuită de trafic de influență, a fost eliberată provizoriu sub control judiciar pentru 60 de zile.

Anticoruptie.md
26/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii