„Prejudicii de 5 milioane de lei”. Patru chișinăueni sunt bănuiți de infracțiuni în opt state ale Uniunii Europene

Anticoruptie.md
30/04/2024
captura video

Patru chișinăueni, cu vârstele cuprinse între 24 și 35 de ani, sunt cercetați de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) pentru contrabandă, furturi și spălare de bani, cu prejudicii evaluate preliminar la peste 5 milioane de lei în Uniunea Europeană în 2017-2023. Aceștia sunt învinuiți că făceau rost de bijuterii, ceasuri de lux, arme, biciclete și alte bunuri, le introduceau prin contrabandă în Moldova, iar apoi le vindeau pe piața tenebră. 

Mai exact, potrivit oamenilor legii, aceștia ar fi operat în state precum Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca, Suedia, Elveția și Austria. La solicitarea procurorilor, trei dintre învinuiți au fost plasați în arest preventiv, pentru asigurarea continuării obiective a investigațiilor. Al patrulea învinuit a oferit declarații pe acest dosar care sunt verificate în cadrul urmăririi penale și, prin urmare, este cercetat în libertate. 

Din banii obținuți ilegal, membrii grupului infracțional își cumpărau mașini și case de lux și terenuri pe care o mare parte le înregistrau pe alte persoane - prieteni, părinți, alte rude, concubine - pentru a camufla originea veniturilor și proprietăților reale existente, precum și pentru a evita tragerea lor la răspundere. De asemenea, o altă parte de bani ilegali erau investiți în afaceri profitabile.  

În cadrul perchezițiilor efectuate în municipiul Chișinău, cu paticparea experților Europol și angajaților Fulger, au fost ridicate ceasuri de lux, telefoane mobile și bani în valută euro, franci elvețieni, dolari și dirham, bijuterii din metale și pietre prețioase - inele cu pietre prețioase, cercei, brățări, lanțuri, pandantive, monede - pietre prețioase de diferite dimensiuni, pixuri de colecție, cartușe păstrate ilegal, cartele telefonice din UE, biciclete de lux, stații radio folosite pentru comunicare la comiterea infracțiunilor, unelte destinate comiterii infracțiunilor, înscrisuri de ciornă, contracte de procurare-vânzare a bunurilor mobile și imobile înregistrate pe persoane terțe.

De asemenea, au fost ridicate patru mașini de lux estimate la 150.000 de euro. O parte din vehicule au fost înregistrate pe persoane terțe, iar beneficiarii efectivi ai bunurilor mobile și imobile stabilite sunt membrii grupului infracțional.

Potrivit datelor furnizate de statele membre ale Uniunii Europene prin intermediul Europol, o parte din învinuiți și-au ispășit anterior pedepsele cu închisoarea pentru tâlhărie, furt în grup, jaf, deținerea de documente false în Franța, Germania și Austria.

Anticoruptie.md
30/04/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii