Președintele Curții Supreme de Justiție și conducerea Judecătoriei Chișinău, „înlăturați de la exercitarea funcției”

Anticoruptie.md
25/06/2019

Președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, președintele Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, Nicolae Clima, șeful Inspecției Judiciare și Oleg Sternioală, membru al Colegiului de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor, precum și alți trei vicepreședinți ai instanței din Chișinău, au fost înlăturați marți de la exercitarea funcțiilor administrative. Decizia a fost luată de CSM, în ședință închisă, iar la bază a stat sesizarea unui judecător, în care erau menționate mai multe ilegalități comise de magistrații respectivi. Cazul a fost preluat de Inspecția Judiciară, care urmează să se pronunțe asupra încălcărilor admise de magistrații înlăturați pe perioada cercetărilor.

Dorel Musteață, care îl înlocuiește în prezent pe președintele CSM, Victor Micu, aflat în concediu, a declarat pentru Ziarul de Gardă că la CSM a venit o sesizare din partea unui judecător din prima instanță, care a reclamat acțiuni abuzive în privința sa. „Noi am examinat nota informativă și am trimis-o pentru a fi efectuate acțiunile necesare. Pentru a nu împiedica buna examinare a notei sub toate aspectele, am decis să înlăturăm, nu să suspendăm, mai multe persoane. În lege e prevăzut concret cât se suspendă, iar astfel de acțiuni nu cad sub noțiunea de suspendare, de asta noi am hotărât de a înlătura de la exercitarea funcției administrative pentru a nu împiedica… Inspecția trebuie să verifice informațiile”, a precizat Dorel Musteață.

Cazul respectiv a fost examinat în ședință închisă.

Anticoruptie.md
25/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii