Preşedintele Federaţiei moldoveneşti de baschet, reţinut pentru 72 de ore. Ar fi deposedat un cetățean slovac de 210.000 euro

Anticoruptie.md
16/05/2016
Octavian Vucol Foto: fbrm.md

Octavian Vucol, preşedintele Federaţiei de Baschet din Republica Moldova (FBRM), a fost reţinut de către ofiţerii CNA şi procurorii Anticorupţie, fiind bănuit de dobândirea averii străine în proporţii deosebit de mari, prin înșelăciune. Potrivit victimei, un cetăţean al Republicii Slovacia, Vucol împreună cu alte persoane l-ar fi deposedat de 210.000 de euro.

UPDATE CNA anunţă că doi complici au fost reţinuţi luni seara. Este vorba despre un electrician şi un director de SRL.

CNA precizează că șeful Federației de baschet, alături de alte persoane, l-ar fi convins pe cetățeanul slovac să investească 340.000 de euro în construcţia unui complex sportiv multifuncţional pe strada Trandafirilor 2 din Chişinău, pentru Federaţia Naţională de Baschet. Asta chiar dacă FBRM nu deţinea vreun titlu de proprietate asupra terenului de 0,4 hectare, pe suprafaţa căruia urma să fie ridicat complexul, şi nici autorizaţie pentru construcţie.

Astfel, pe parcursul anului 2015, administratorul companiei de pe teritoriul Republicii Slovace ar fi  transferat pe conturile Federaţiei de Baschet din Moldova şi ar fi transmis bănuitului şi altor persoane diferite sume de bani, în numerar, în calitate de avans pentru începerea lucrărilor de proiectare a complexului sportiv. În total, suma cu care a fost prejudiciată compania slovacă este de 210.000 de euro, ceea ce constituia pe atunci peste 4,6 milioane de lei.

În prezent, Octavian Vucol, președinte al Federației de baschet din anul 2013, este reţinut pentru 72 de ore și se află în izolatorul CNA. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 15 ani de închisoare.

Anticoruptie.md
16/05/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii