Prima şedinţă de judecată în dosarul fiului fostului director de la SIS, amânată. Care este motivul

Julieta Saviţchi
23/05/2022
CIJM

Prima şedinţă de judecată în dosarul intentat pentru hărţuire sexuală lui Nichita Reşetnicov, fiul de 21 de ani al fostului deputat şi director al SIS, Artur Reşetnicov, s-a amânat pentru o dată nedeterminată. Motivul amânării este că magistratei Angela Vasilenco, căreia i-a fost repartizat dosarul, i-a expirat mandatul la 15 martie.

Nichita Reşetnicov este învinuit că a filmat pe ascuns momente în care întreținuse relații sexuale cu fosta prietenă, iar după întreruperea relației o amenința că va face publice  imaginile.

Nichita Reşetnicov pledează nevinovat. Tânărul a declarat anterior pentru portalul Anticoruptie.md că dosarul i-a fost fabricat pentru a-l distruge pe tatăl său cercetat penal în stare de arest preventiv pentru îmbogăţire ilicită.

Dosarul penal intentat pe numele lui Nichita Reşetnicov a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii februarie curent, fiind repartizat aleatoriu magistratei Vasilenco. Cu mai puţin de două săptămâni înainte de a-i expira mandatul, judecătoarea a programat prima şedinţă de judecată în dosarul Reşetnicov pentru 23 mai.

Angela Vasilenco se regăseşte în lista celor 40 de magistraţi cu mandatele expirate propuşi luna trecută de către Consiliul Superior al Magistraturii preşedintei Maia Sandu pentru a le prelungi mandatele până la atingerea plafonului de vârstă. Şefa statului este în drept să respingă anumite candidaturi.

Julieta Saviţchi
23/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii