Prima ședință de reexaminare a dosarului pieței „Curcubeu”, amânată. Soția inculpatului: „Soțul meu e pe moarte”

Mariana Colun
17/09/2019

Prima ședință de rejudecare a cauzei fostului șef al Pieței „Curcubeu”, Sergiu Cosovan, urma să aibă loc marți, dar a fost amânată, întrucât procurorul pe caz nu s-a prezentat în instanță. Magistrații de la Curtea de Apel Chișinău au stabilit următoarea ședință pe 1 octombrie. Cosovan, care suferă de o boală hepatică în stadiu final, continuă să fie ținut în arest, deși a trecut o lună și jumătate de când Curtea Supremă de Justiție a casat decizia Curții de Apel Chișinău privind condamnarea sa la șapte ani cu executare.

Solicitată de reporterii portalului Anticoruptie.md, Elena Cosovan, soția inculpatului, a comunicat că avocatul pe caz, Ion Cerga, a fost amendat cu 1.500 de lei după ce a insistat ca ședința de marți să aibă loc, în lipsa procurorului. „Avocatul a făcut un demers către președintele Curții de Apel pentru ca dosarul soțului meu să fie examinat în regim de urgență. Acesta urma să fie examinat în ședința de azi. Inițial, judecătorul a amânat ședința pentru 15 octombrie. Avocatul s-a arătat însă indignat de acest termen, întrucât soțul meu se află în stare gravă în spitalul Sfânta Treime. El e pe moarte. Medicii nu știu ce să-i mai facă. Pe masa judecătorilor sunt toate expertizele confirmative. El a cerut urgentarea examinării dosarului. După mai multe insistențe, următoarea ședință a fost stabilită pentru 1 octombrie”, a precizat femeia.

Amintim că, la sfârșitul lunii noiembrie 2018, Serghei Cosovan, șeful Pieței „Curcubeu” din centrul Capitalei, a fost condamnat la șapte ani cu executare, fiind învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari. Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința pronunțată de prima instanță și l-a obligat pe inculpat să restituie prejudiciul de 8.000 de euro.

Cosovan a fost găsit vinovat că a luat bani de la două femei din Chișinău sub pretextul că le vinde buticuri în Piața „Curcubeu”, pe care a amenajat-o în centrul Chișinăului. Una dintre victime i-a dat 2.500 de euro, iar alta - 5.500 de euro. Serghei Cosovan a pledat nevinovat și a declarat că dosarul este fabricat. 

Serghei Cosovan a fost încătușat, în octombrie 2017, fiind învinuit într-un alt dosar ce ține de estorcarea banilor de la comercianții din piața pe care o administra. El a fost deținut în Penitenciarul - spital nr.16, fiind diagnosticat cu ciroză hepatică în fază terminală. Avocații au solicitat în repetate rânduri eliberarea lui Cosovan, sub control judiciar, pentru perioada de desfășurare a anchetei, iar în final, s-au adresat la CEDO. La 29 martie, 2018, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat în regim de urgență plângerea lui Serghei Cosovan și a cerut Guvernului de la Chișinău să prezinte în mod prioritar observațiile sale față de plângerea respectivă.

La 8 august curent, magistrații Curții Supreme de Justiție au admis recursul avocatului șefului Pieței „Curcubeu” și au casat decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, din noiembrie 2018. Totodată, judecătorii au dispus rejudecarea cauzei de aceeași instanță, în alt complet de judecată. În motivarea deciziei, Colegiul penal lărgit al CSJ a ajuns la concluzia că instanța de apel nu a elucidat fapte importante pentru soluționarea justă şi promptă a cauzei lui Serghei Cosovan. De asemenea, CSJ susține că magistrații nu au pătruns în esența problemei și au acceptat concluzii de ordin general, statuate de prima instanța, cu privire la conținutul probelor administrate şi cercetate în cadrul ședinței de judecată, fapt care a dus la pronunțarea unei hotărâri insuficient motivate.

Mariana Colun
17/09/2019

Comentarii