Proceduri simplificate de ASP pentru obținerea pașapoartelor. Toate detaliile privind eliberarea lor în regim de urgență

Mădălin Necșuțu
15/08/2022
ASP

Cetățenii își pot procura începând de luni pașapoarte în regim de urgență, fără restricții și fără a prezenta documente confirmative, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). 

Instituția precizează că, de la 1 august, a fost micșorat tariful pentru eliberarea unui pașaport de la 850 la 650 de lei, iar cei care doresc să dețină două pașapoarte concomitent o pot face fără nicio restricție, după o decizie în acest sens din 8 august a Comisiei pentru Situații Excepționale.

De asemenea, ASP anunță că cei care doresc să-și procure un nou pașaport pot face acest demers la orice centru multifuncțional, indiferent de înregistrarea la domiciliu sau reședință, atât în baza programărilor prealabile, cât și prezenței fizice la aceste centre. 

Cetățenii pot solicita livrarea pașapoartelor la domiciliu, atât în țară, cât și peste hotare, prin intermediul serviciului MDelivery, Livrarea MDelivery este disponibilă pentru pașapoartele solicitate în termen de 5, 10 sau 20 de zile lucrătoare și se face contra cost, doar la solicitarea beneficiarului.

Anterior, Comisia pentru Situații Excepționale decisese ca de la 1 iunie 2022 să se prelungească automat până la 30 iunie 2023 valabilitatea pașaportului de cetățean al Republicii Moldova, care a expirat sau, în funcție de circumstanțe, expiră în perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022. ASP a precizat atunci că aceste măsuri au fost luate în legătură cu triplarea în perioada martie-mai a anului curent a numărului de cereri de perfectare a paşapoartelor.

Problema obținerii de noi pașapoarte a pornit de la anularea colaborării cu o firmă din Lituania de la care se procurau blanchetele necesare pentru obținerea acestor acte. 

Pe 22 iunie, Procuratura Anticorupţie a pornit un dosar penal pentru spălare de bani în proporţii deosebit de mari obţinuţi în urma licitaţiei trucate privind achiziţionarea blanchetelor pentru paşapoarte de la o firmă din Lituania. 

Surse din cadrul Procuraturii Generale au precizat atunci pentru portalul Anticorupție.md că este vorba despre suma de 26 de milioane de euro, care au ajuns pe conturile mai multor companii offshore.

„Sub pretextul că erau transferaţi pentru achitarea blanchetelor din Lituania, banii ajungeau în contul unor firme offshore, controlate de Vladimir Plahotniuc şi Vladimir Andronachi. În schema transferurilor ilegale mai era implicat şi contabilul lui Andronachi, Andriuţă. Noi am identificat 8 firme, dar mai sunt”, a precizat sursa din Procuratură.

Mădălin Necșuțu
15/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii