Procuratura Generală le răspunde lui Mihai Gofman şi Sergiu Sagaidac: „Declaraţiile sunt eronate sau speculative, iar scopul lor este să discrediteze ancheta”

Anticoruptie.md
13/07/2016
Foto: CIJM

Procuratura Generală vine cu o reacţie după ce Mihail Gofman, fost şef adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor de la CNA, şi, ulterior, Sergiu Sagaidac, ex-şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacţiilor în cadrul Băncii Sociale, au făcut mai multe dezvăluiri privind fraudele bancare. Procurorii susţin că declaraţiile sunt eronate sau speculative, iar scopul lor este să discrediteze ancheta.

„Ţinând cont de caracterul transfrontalier al fraudei bancare investigate, s-a impus necesitatea colaborării interstatale în domeniul asistenţei juridice internaţionale în materie penală, în acest sens fiind expediate cereri de comisii rogatorii în adresa autorităţilor competente din alte state şi anume: Letonia, Statele Unite ale Americii, Ucraina şi altele. În cadrul executării comisiilor rogatorii expediate, cu concursul reprezentanţilor Serviciului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din Letonia, FBI şi Departamentului de Justiţie a SUA au fost obţinute informaţii relevante care au permis avansarea semnificativă a anchetei şi ca urmare, deferirea justiţiei a unei cauze penale precum şi finalizarea, în termeni proximi, a urmăririi penale pe celelalte cauze penale aflate în procedură”, potrivit comunicatului de presă al Procuraturii Generale.

Oameni legii precizează în context că colaborarea Procuraturii Anticorupţie cu reprezentanţii companiei Kroll a permis administrarea probatoriului pe caz în termeni restrânşi. Instituţia îi îndeamnă pe cei care deţin informaţii relevante „să manifeste responsabilitate şi să respecte legea, să se prezinte în faţa procurorilor şi să răspundă complet la întrebările lor.”

Reacţia vine după ce Mihail Gofman, dar şi Sergiu Sagaidac au făcut mai multe dezvăluiri răsunătoare privind frauda bancară. Acum două sptămâni, în cadrul emsiunii „Interpol” de la TV 7, Mihail Gofman a numit, între altele, patru subiecţi principali implicaţi în furtul miliardului, aceştia fiind Vlad Filat, Ilan Șor, Vlad Plahotniuc şi Veaceslav Platon. Niciunul dintre ei nu ar fi însă autorul sau coordonatorul schemei. „A fost o luptă dintre două grupări, Filat - Șor pe de o parte, şi Plahotniuc - Platon pe de altă parte. A învins grupul lui Filat - Șor. Coordonatorul este o persoană din anturajul lui Plahotniuc, care nu este publică. Veţi afla numele acestei persoane la timpul potrivit”, a spus fostul angajat al CNA. Potrivit lui Gofman, schema a fost pusă la cale de către anumite servicii din afara ţării, inclusiv din Federaţia Rusă, iar scopul a fost controlul asupra rezervelor valutare ale BNM. 

Ulterior, în cadrul unei conferinţe la Washingon, Mihai Gofman a declarat că principalul beneficiar al fraudelor din sistemul bancar din Republica Moldova este omul de afaceri Vlad Plahotniuc. „Deocamdată nimeni nu se ocupă de acest jaf, deşi eu am explicat cum acest jaf trebuie investigat. Deocamdată acestea sunt doar frânturi din tabloul general”, a mai spus el, precizând că este nevoie de o anchetă internaţională. 

Şi Sergiu Sagaidac confirma în cadrul emisiunii „Interpol” că despre situația dezastruoasă în care se aflau cele trei bănci implicate în furtul miliardului știa foarte bine conducerea Băncii Naționale a Moldovei.

Anticoruptie.md
13/07/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii