Procurorii anticorupție au reluat perchezițiile la aproape 100 de locații ale Partidului Șor

Ilie Gulca
25/07/2022
Vicepreședinta Partidului Șor, Marina Tauber. Captură de ecran: CIJM

Procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează luni dimineață 97 de percheziții în cadrul cauzei penale privind finanțarea ilegală a Partidului Șor.

„Potrivit probelor administrate pe dosar, s-a constatat că partidul ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste”, a menționat Centrul Național Anticorupție după perchezițiile din 21 iulie.

„Banii grupului criminal ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco”, transmitea sursa citată.

Vicepreşedinta Partidului Şor, Marina Tauber, va petrece următoarele zile în penitenciar. Judecătoria Chişinău, oficiul Ciocana, a admis pe 23 iulie demersul procurorilor anticorupţie şi au eliberat mandat de arestare pe numele deputatei pe un termen de 30 de zile.

Marina Tauber este învinuită de acceptarea cu bună ştiinţă a finantării partidului din partea unui grup criminal organizat şi falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii.

În timp ce era escortată, deputata Tauber a făcut declaraţii, aducând acuzaţii grave împotriva guvernării şi, în special, a preşedintei Maia Sandu.

„Eu nu-mi recunosc vina. Am luat cunoştinţă cu materiale aşa-zise. Tot ce este scris e de râsul găinilor. La baza acestor învinuiri stă doar dorinţa Maiei Sandu şi PAS să ne oprească şi să oprească protestele. Noi am auzit indicaţiile doamnei Maiei Sandu şi a domnului Grosu ca să fiu arestată”, a declarat deputata.

Ilie Gulca
25/07/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii