Procurorii cer 30 de zile de arest preventiv pentru adjunctul procurorului general, Ruslan Popov

Anticoruptie.md
11/10/2021
Foto: CIJM

Procurorii cer 30 de zile de arest preventiv pentru adjunctul procurorului general, Ruslan Popov, cercetat pentru îmbogățire ilicită. Informația a fost făcută publică, luni, de Procuratura Generală. 

„Urmărirea penală în această cauză penală este exercitată de către un grup de procurori și ofițeri de urmărire penală din cadrul Procuraturii Anticorupție, cu suportul acordat de Serviciul de Informații și Securitate. La 11.10.2021 procurorii au sesizat judecătorul de instrucție pentru examinarea demersului cu privire la aplicarea arestului preventiv în privința persoanei reținute. În prezent se efectuează acțiuni de urmărire penală, numărul cazurilor investigate fiind în continuă extindere”, scrie în comunicatul emis de Procuratura Generală. 

Precizăm că procurorul general adjunct, Ruslan Popov, a fost scos din gospodăria sa de lux din satul Mileştii Mici şi escortat la Procuratura Generală pe nouă octombrie. Ruslan Popov a suspendat din funcţie la începutul săptămânii trecute, odată cu procurorul general Alexandr Stoianoglo.

Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a declarat că dosarul în cazul lui Popov a fost pornit ca rezultat al analizei informațiilor apărute în cadrul investigațiilor jurnalistice și probelor acumulate pe caz.

Amintim că după numirea lui Ruslan Popov în funcţia de procuror general-adjunct, în decembrie 2019, Centrul de Investigaţii Jurnalistice din Moldova a publicat mai multe anchete privind averea şi afacerile nedeclarate ale lui Popov. Jurnaliştii de la Centru au găsit în satul Utkonosovka din Ucraina casa părintească a soţiei lui Ruslan Popov, după ce acesta a declarat public că a fost ajutat de socri. Jurnaliştii au aflat că soacra lui Popov a dus un trai modest, şi-a vândut gospodăria cu 18 mii de euro şi nu a avut bani ca pe lângă casa pe care a cumpărat-o în Mileştii Mici, să-l ajute financiar şi pe ginerele procuror.

Ruslan Popov a acţionat în judecată Centrul de Investigaţii Jurnalistice, invocând apărarea cinstei, demnităţii şi reputaţiei profesionale.

Anticoruptie.md
11/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii