Procurorii, indignaţi de decizia de eliberare a lui Ion Şoltoianu: „Nu i-au impus măcar obligaţia de a se prezenta în faţa instanţelor”

Julieta Saviţchi
01/11/2022
Reţele de socializare

Procurorii sunt indignaţi de decizia luată luni de magistratul Gheorghe Balan, prin care kickboxerul Ion Şoltoianu, învinuit de huliganism agravat și purtarea armei de foc, a fost eliberat din sala de judecată, finidu-i aplicată o amendă contravenţională de 1500 de lei.

„Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale va contesta la Curtea de Apel Chișinău această hotărâre judecătorească, așa cum o consideră neîntemeiată și, deci, procurorul va solicita aplicarea pedepsei cu închisoarea pentru 10 ani. Totodată, țin să menționez că, prin această hotărâre pronunțată luni, odată cu eliberarea din sala de judecată, instanta NU i-a impus condamnatului obligația de a se prezenta în fața instanțelor judecătoresti superioare, deși de regulă o astfel de obligație este dispusă, mai ales că hotărârea judecătorească este cu drept de atac”, a comunicat pentru portalul Anticorupţie.md ofiţerul de presă al PCCOCS, Emil Gaitur.

Unele instituţii de presă au scris, cu referinţă la surse anonime, că Ion Şoltoianu a părăsit Republica Moldova la scurt timp după ce a fost lăsat în libertate.

„Nu dispunem de o astfel de informaţie”, ne-a declarat Emil Gaitur.

Magistratul Gheorghe Balan de la Judecătoria Chişinău, a dispus încetarea procesului penal pornit lui Şoltoianu pentru huliganism agravat cu folosirea armei de foc, calificând fapta în contravenţie.

Gheorghe Balan l-a găsit vinovat pe Şoltoianu de purtarea ilegală a armei de foc, condamnându-l la 1 an 3 luni şi 7 zile de închisoare. Magistratul însă a considerat pedeapsa executată, după ce i-a redus din termen 232 de zile pentru că a stat în arest preventiv în condiţii inumane şi degradante.

Judecătorul a dispus ca pistolul pe care îl purta ilegal Ion Şoltoianu să fie restituit proprietarului de jure, Irina Şoltoianu, soţia inculpatului.

Amintim că Ion Şoltoianu a fost eliberat, în august 2019, cu șase ani înainte de termen. Sportivul a fost eliberat din sala de ședințe de către judecătorul Sergiu Papuha și lăsat să plece acasă.  

Instanța i-a redus lui Șoltoianu din termen pentru că ar fi fost deținut o perioadă îndelungată în „condiții inumane și degradante” în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. La solicitarea avocaților, în privința lui Șoltoianu a fost aplicat mecanismul compensator pentru deținerea în condiții inumane și degradante. După ce au fost făcute calculele, instanța a decis eliberarea acestuia din sala de judecată”.

Ion Șoltoianu a fost încătușat la 22 septembrie 2011, la trei zile după l-a împușcat la o terasă din centrul Capitalei pe fostul angajat al Ministerului Afacerilor Interne, Ion Stratulat, acționar la Centrul comercial Elat.

În 2013, sportivul a fost condamnat de instanța de fond la 14 ani de închisoare pentru deținere ilegală de arme, omor și șantaj, iar în 2016 instanța ierarhic superioară i-a redus pedeapsa cu doi ani.

În martie 2022, Ion Şoltoianu, care se afla în perioadă de probă, a fost încătuşat din nou după ce s-a aflat în libertate doi ani şi şase luni.

Sportivul i s-a incriminat că l-a ameninţat cu un pistol pe un bărbat care plimba un câine de rasă. Polițiștii, alertaţi de o tânără, au ajuns chiar în momentul încăerării.

Conflictul ar fi început de Şoltoianu care s-a arătat deranjat de prezența câinelui de rasă și, după un schimb de replici, a scos arma din geantă și a îndreptat-o spre persoana cu câinele.

Decizia pronunţată de magistratul Gheorghe Balan este cu drept de atac în instanţa ierarhic superioară.

Julieta Saviţchi
01/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii