Procurorii solicită 30 de zile de arest pentru deputații Partidului Șor, Petru Jardan și Denis Ulanov

Ilie Gulca
24/03/2021
Deputații Denis Ulanov și Petru Jardan

Deputații Petru Jardan și Denis Ulanov, lipsiți acum două zile de imunitate parlamentară, au fost, miercuri, puși sub învinuire. Procuratura Anticorupție i-a audiat în calitate de învinuiți în prezența avocaților aleși și cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale prevăzute de lege. De asemenea, procurorii au depus demersuri de arestare preventivă a celor doi învinuiți pentru 30 de zile, urmând ca instanța de judecată să fixeze data și ora examinării acestora.

Printre riscurile care justifică aplicarea arestului în privința celor doi învinuiți, procurorii au menționat: riscul de a împiedica buna desfășurare a justiției și riscul eschivării. Cei doi deputați au fost reținuți luni după ce, la cererea procurorului general, Alexandr Stoianoglo, Parlamentul le-a ridicat imunitatea parlamentară.

Pentru Jardan este acuzat că, deținând funcția de director interimar al Aeroportului Intenațional Chișinău, în cursul anului 2013, prin înțelegeri prealabile și de comun acord cu alte persoane fizice neidentificate pe moment de către organul de urmărire penală, a acționat intenționat în interesul grupului criminal și a comis abuz de serviciu.

Denis Ulanov este vizat în dosarul „frauda bancară”, acțiunile lui fiind cercetate sub aspectul „escrocheriei” și „spălării de bani”. Ambele infracțiuni au fost săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale.

Denis Ulanov a fost unul dintre avocații liderului Partidului Șor, în dosarul penal legat de furtul unui miliard de dolari din băncile din Republica Moldova. În 2013, administratorul BEM a împuternicit prin contract cabinetul avocatului Denis Ulanov „să efectueze acţiuni şi formalităţi juridice pentru încasarea datoriilor de la debitorii băncilor”.

Ulanov a fost numit să reprezinte interesele băncii în recuperarea miliardelor furate, și între timp acesta a devenit unul din avocații lui Ilan Șor, în dosarul penal legat de implicarea în frauda bancară a expreședintelui Consiliului de administrare a BEM.

Cei doi deputați se declară nevinovați.

Ilie Gulca
24/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii