Promovau activ în mediul online mesaje fasciste și negau Holocaustul. Cine stătea în spatele grupului infracțional

Anticoruptie.md
23/02/2024

Un bărbat în vârstă de 34 de ani și un adolescent de 17 ani sunt persoanele din spatele unui canal de Telegram prin intermediul căruia promovau mesaje fasciste și antisemite și negau Holocaustul. Bănuiții au fost identificați de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cu suportul informațional al Serviciului Intern de Securitate, și au fost citați pentru audieri.

Potrivit notei informative prezentate de PCCOCS, atât bărbatul, cât și adolescentul (cel din urmă provenind dintr-o familie de juriști) erau susținători activi ai ideologiei antisemite și pasionați de literatură la subiectul negării Holocaustului. Aceștia s-au activizat și mai mult în contextul conflictului armat israeliano-palestinian actual. 

Ulterior pornirii urmăririi penale și citării lor la procuratura specializată, canalul Telegram a fost șters. Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

În acest context, SIS a menționat că se atestă o tendință de manifestare a comportamentului iresponsabil din partea unor cetățeni care proliferează în public embleme grafice și insigne tendențioase ce pot provoca situații de conflict, pe motive de ură ideologică, politică și națională, ceea ce generează în societate riscuri de subminare a conviețuirii pașnice a poporului multietnic și multilingv al Republicii Moldova. Astfel, „SIS va continua măsurile orientate spre identificarea, prevenirea și contracararea factorilor de risc și amenințărilor, conform competențelor prevăzute de cadrul legislativ”.

Anticoruptie.md
23/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii