Protest în scaune rulante la Primăria Chișinău // Societatea invalizilor cere municipalității să-și respecte promisiunea privind reparația unui imobil

Julieta Savițchi
04/07/2019
CIJM

Mai multe persoane cu dizabilități locomotorii, membri ai Societății invalizilor din Moldova, au protestat joi în fața Primăriei Chișinău pentru a determina autoritățile locale să-și respecte promisiunea dată cu 13 ani în urmă privind reparația sediului din strada Cojocarilor. Clădirea a fost oferită Societății Invalizilor din Moldova în 2006, după ce le Guvernul le-a expropriat sediul ”în interes public”. Centrul de Investigații Jurnalistice a realizat anul trecut o anchetă despre deturnarea licitației pentru reparați clădirii.

Mihai Mărgineanu, președintele Societății Invalizilor din Moldova, a declarat că a fost reparat doar acoperișul, în rest nu s-a făcut nimic, tavanul se prăbușește, iar pereții sunt acoperiți de mucegai. ”Am primit recent un lot de scaune rulante de peste hotare. Oamenii noștri au muncit și le-au asamblat, iar tavanul s-a prăbușit peste ele. În același timp sute de invalizi stau în rând în așteptarea unui scaun rulant. Dacă lucrările de reparație nu vor începe în timpul apropiat, mă tem că la iarnă nu vor rezista nici pereții”, ne-a declarat Mihai Mărgineanu.

Președintele Societății Invalizilor ne-a comunicat că protestul de astăzi este o preîntâmpinare și că ar putea recurge la acțiuni mai drastice, cum ar fi blocarea unei străzi: ”Noi am avut sediu pe strada Pan Halipa, iar când au demarat lucrările de extindere la Complexul memorial ”Eternitate” ni l-au luat și ne-au dat în loc clădirea de pe strada Cojocarilor nr.9 . Doar că starea imobilului era și atunci dezastruoasă, iar fostul primar interimar al Capitalei, Vasile Ursu, ne-a promis că vor face reparație. De atunci avem doar promisiuni”.

Cu protestatarii a discutat consilierul PSRM, Alexandr Odințov, care nu le-a putut promite nimic.

Direcția Construcții Capitale a Primăriei Chișinău a organizat o licitație pentru desemnarea agentului economic care să efectueze lucrările. Tenderul a fost câștigat de către SC Noni-In SRL, o întreprindere cu adresa juridică în satul Lozova din raionul Strășeni, care aparține fraților Constantin și Eugen Gore. Potrivit contractului, lucrările urmau a fi realizate pe parcursul a 20 de luni și trebuiau să valoreze 4 milioane 317. 512 lei.

Lucrările de reparație au început în ianuarie 2018 cu demontarea acoperișului, iar abia spre finele anului  trecut, după implicarea mass-media, acoperișul a fost reparat.

Administratorul SC Noni-In, Constantin Gore,  ne-a declarat că întreprinderea a sistat lucrările pe strada Cojocarilor 9 pentru că municipalitatea nu a alocat la timp banii: ”Au fost alocate,  în 2018, 860 de mii de lei care au ajuns pentru demontarea acoperișului și a unor pereți despărțitori, lucrări de organizare a șantierului, gard de protecție, indicatoare, schele, consolidarea clădirii cu un brâu de beton, confecționarea și instalarea grinzilor metalice, turnarea planșeului, construcția frontoanelor și a acoperișului”.

Vasile Chirilescu, ofițer de presă la Primăria Chișinău, ne-a comunicat  că Direcția Construcții Comunale urma să propună niște rectificări la buget privind alocarea banilor pentru reparația sediului Societății Invalizilor, însă acest lucru nu a fost făcut pe motiv că nu s-a convocat Consiliul Municipal.                      

 

Julieta Savițchi
04/07/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii