„Renaștere”, în justiție. Procuratura Anticorupție a încheiat urmărirea penală în privința Irinei Lozovan și a soțului acesteia, Pavel Gîrleanu

Anticoruptie.md
03/11/2023
colaj CIJM

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat joi, 2 noiembrie, că a terminat urmărirea penală în privința Irinei Lozovan și a soțului acesteia, Pavel Gîrleanu. Soții sunt învinuiți de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat și, respectiv, complicitate la infracțiunea menționată. Materialele cauzei penale urmează să fie prezentate învinuiților și avocaților acestora, să fie soluționate cererile și demersurile acestora, pentru a fi expediată în instanța de judecată.

Conform probatoriului, procurorii au constatat că Irina Lozovan, fiind deputat în Parlament și membră a Biroului Politic al Partidului Politic Partidul Renaștere, împreună cu soțul ei și alte persoane deocamdate neidentificate de organul de urmărire penală, a acceptat cu bună știință finanțarea din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor. 

Cei doi au avut misiunea de a identifica cât mai mulți primari și consilieri locali, pe care să-i convingă să adere la Partidului Politic Partidul Renaștere. Totul, după ce Partidului Politic Șor a fost declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale din data de 19 iunie 2023. Așa cum a pierdut pârghia de influență, Ilan Șor, liderul fugar al partidului neconstituțional, a inițiat procesul ilegal de menținere a controlului asupra unor procese politice, electorale, sociale din Republica Moldova. 

Irina Lozovan împreună cu soțul ei recepționau bani de la Ilan Șor și înaintau propunerile către primari și consilieri locali să adere la Partidul Politic Renaștere. Propunerea era completată și  cu diferite sume bănești. 

„În scopul indicat, învinuita a încercat să recruteze primarul orașului Ocnița, promițând-ui 1 milion lei personal și alți 1 milion lei, alocați primăriei pentru a fi utilizați la dezvoltarea infrastructurii orașului Ocnița, în vederea fortificării poziției electorale a Partidului Renaștere. Deși, primarul orașului Ocnița a refuzat propunerea, Irina Lozovan și soțul acesteia au continuat acțiunile de convingere, transmițând-ui  primului, suma de 30 000 dolari SUA, bani ridicați de către soțul Irinei Lozovan, de la sediul Partidului Politic Partidul Renaștere, care proveneau de la grupul criminal organizat, condus de Ilan Șor”, se arată în comunicatul transmis de PA.

Amintim că la 21 septembrie 2023, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat cererea Procurorului General interimar privind ridicarea imunității Irinei Lozovan, lipsind-o de imunitate parlamentară

La 18 octombrie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a prelungit măsura preventivă arest la domiciliu pe un termen de 30 zile în privința Irinei Lozovan.

Anticoruptie.md
03/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii