Riscă până la zece de închisoare pentru că ar fi pretins mită de 100 de euro și 2.000 de lei

Ilie Gulca
24/03/2021

Doi inspectori ai Biroului Vamal Nord au fost documentaţi, marți seară, de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a Centrului Național Anticorupție şi procurori în timp ce ar fi pretins şi primit mită, în exerciţiul funcţiei, de la un bărbat care importa de peste hotare un automobil.

„În intervalul orelor 15.30 și 17.00, inspectorii vamali ar fi cerut de la persoana, care însoţea autoturismul de model Ford Transit, 100 de euro pentru a include în actele vamale costul minim pentru devamare şi încă 2000 de lei pentru  a înregistra maşina pe numele altui bărbat care, la momentul întocmirii documentelor, nu era prezent la faţa locului. Prin urmare, acţiunile celor doi inspectori sunt calificate drept corupere pasivă, comisă în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, detaliază CNA într-un comunicat publicat miercuri.

În seara zilei de ieri, inspectorii au fost escortaţi la sediul DGT Nord a CNA, pentru audieri, după care au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la zece ani de detenţie, amendă penală, precum şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.

Ilie Gulca
24/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii