„S-a încercat prejudicierea statului cu sume enorme”. Procuratura Generală a pornit dosar în cazul achiziției grase de la Agenția Servicii Publice

Ilie Gulca
22/10/2021
Fostul director al Agenției Servicii Publice, Vladislav Zara

Procuratura Generală a dispus pornirea urmăririi penale în cazul tentativei de achiziționare a blanchetelor pentru pașapoarte de către factorii de decizie ai Agenției Servicii Publice (ASP). Guvernul a anulat pe 3 septembrie procedura de achiziție a blanchetelor pentru pașapoarte în valoare de peste 500 milioane de lei în urma unui control care a scos la iveală mai multe nereguli la ASP.

Procurorii suspectează că factorii de decizie din cadrul Agenției Servicii Publice, în frunte cu Vladislav Zara, au încheiat contracte de prestări servicii și acorduri adiționale frauduloase, fără efectuarea procedurii de achiziții publice în scopul favorizării unui agent economic concret.

Actualmente, fosta administrație este suspectată că a majorat nejustificat cantitatea și valoarea contractului pentru achiziționarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare, fapt ce a prejudiciat interesele statului.

Pe moment, în cadrul cauzei penale cu pricina, precizează procurorii, se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru asigurarea investigării complete, obiective și sub toate aspectele a circumstanțelor acestui caz.

Corpul de control al prim-ministrului a elaborat un raport pe care l-a remis Procuraturii Generale în baza unor bănuieli despre existența unei scheme de delapidare a banilor în care ar fi implicată fosta conducere a ASP.  

„Achiziția blanchetelor a fost inițiată imediat după ce Curte Constituțională a decis dizolvarea Parlamentului, cu toate că în planul anual al ASP o astfel de achiziție nu a fost indicată [..] După citirea raportului Corpului de control, am rămas cu impresia că, pe final de mandat, fosta conducere a ASP a încercat să prejudicieze statul cu sume enorme”, a spus prim-ministra Natalia Gavrilița. 

Ilie Gulca
22/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii