„Salvat” de rude. Cum inspectorii de integritate l-au scos basma curată pe fostul preşedinte al Curţii de Apel Chişinău, cercetat pentru îmbogăţire ilicită

Julieta Saviţchi
28/06/2022
ZdG

Inspectorii de integritate susţin că nu există discrepanţe între veniturile şi cheltuielile fostului judecător şi preşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Vladislav Clima, care a cheltuit mii de dolari pentru studiile copiilor, maşini scumpe şi în vacanţe de lux. Vladislav Clima este cercetat penal de Procuratura Anticorupţie pentru îmbogăţire ilicită.

În actul de constatare emis la 27 iunie, inspectoarea Ada Grinciuc îşi justifică decizia prin donaţiile care i-au fost oferite fostului magistrat de către părinţi, fraţi şi socri pentru ca să achite taxa de studii de 73.565 USD la Universitatea Drexel din SUA pentru fiul său.

Tot rudele i-ar fi achittat familiei fostului judecător şi cele 25 de vacanţe petrecute în Ucraina, România, Austria, Grecia, Italia etc.

Cât priveşte cele două autoturisme în valoare totală de 58 de mii de euro, magistratul le-a procurat în leasing, după ce a vândut alte maşini.

Totodată, taxele de 154.765 de lei achitate de magistrat pentru studiile a doi copii la liceul moldo-turc Orizont nu reprezintă, în opinia inspectorului de integritate, o sumă considerabilă.

În 2020, familia magistratului a devenit proprietara unui apartament de 193,8 metri pătrați, în valoare de 1.463.932 de lei, după ce Clima a vândut două apartamente și s-a ales cu suma de 1,2 milioane de lei. Unul dintre cele două imobile a fost vândut Verei Siminel, soacrei judecătorului. Aceasta și-a ajutat și nepotul, livrând 2.250 de euro pe contul fiului magistratului, Vlad-Tudor Clima, drept ajutor financiar pentru achitarea studiilor. Tânărul a primit cu același scop alte 29.300 de euro de la fratele și de la tatăl judecătorului. În același timp, Nicolae Clima și-a ajutat fiul și pentru dobândirea cotei-părți din imobil, transferând 10.000 de euro în contul său. Veniturile din salariu și din activitatea didactică ale președintelui Curții de Apel Chișinău în 2020 au constituit 376 de mii de lei.

Inspectorul de integritate a menţinut şi justificările lui Clima că soţia sa a câştigat bani grei în numerar din prestarea serviciilor de design în oraşul Kiev şi că o bună parte din ei au fost transmişi acasă prin intermediul cunoscuţilor. Precizăm că în declaraţiile de avere pentru anii 2016 -2021, Vladislav Clima a declarat doar o contribuţie de 3000 de dolari din partea soţiei.

Precizăm că Vladislav Clima este învinuit într-un dosar pornit de Procuratura Anticorupţie pentru îmbogăţire ilicită.

Vladislav Clima a depus cerere de demisie la 17 martie 2022, iar aceasta a fost acceptată a doua zi de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu șapte voturi pentru. Clima nu a indicat niciun motiv în cererea de demise înaintată CSM-ului.

În mai 2021, șefa statului Maia Sandu a anulat decretul prin care Vladislav Clima fusese numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău în iulie 2020 în timpul mandatului lui Igor Dodon la Președinție. Maia Sandu a argumentat atunci că CSM ar fi încălcat procedurile legale și ar fi admis un conflict de interese inadmisibil, atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție.

Decizia de numire a lui Clima la Curtea de Apel Chișinău a venit din partea CSM pe 28 iulie 2020, apoi aprobată de fostul președinte Igor Dodon.

Vladislav Clima și-a început cariera de magistrat în 2006, fiind numit în funcție la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. El a ajuns vicepreședinte al acestei instanțe, iar în 2017 a fost promovat la Curtea de Apel Chișinău.

Pe 21 iunie 2018, Clima a făcut parte din completul de judecată care a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău prin care nu a fost confirmată legalitatea alegerilor locale din Chișinău, fapt ce a anulat victoria lui Andrei Năstase.

Un an și jumătate mai târziu, Vladislav Clima a făcut parte din alt complet de judecată, care a validat mandatul de primar al lui Andrei Năstase. În mai 2019, Clima a fost ales președinte al Asociației Judecătorilor.

Anterior numirii lui Clima la Curtea de Apel Chișinău, fostul deputat al Platformei DA, Vasile Năstase, a scris pe pagina sa de Facebook că se pune la cale o tentativă de recapturare a justiției prin promovarea „clanului Clima”.

„O încrengătură mafiotă perfectă. Dacă călăul Clima devine președinte la Curtea de Apel, iar Doneva, Bostan, Furdui la Curtea Supremă de Justiție, cercul s-a închis și putem spune cu certitudine că justiția a intrat adânc în kuliocul lui Dodon”, a scris fostul deputat.

Președinta Maia Sandu a anulat, la finele lunii mai a anului trecut, decretul de numire a lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.

„Am anulat astăzi decretul fostului Președinte Igor Dodon prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Consiliul Superior al Magistraturii a încălcat procedurile legale și a admis un conflict de interese inadmisibil atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție. CSM trebuie să reexamineze decizia luată și să se asigure că următoarele decizii de numire în funcție vor respecta în totalitate prevederile legale, iar persoanele propuse vor întruni criteriile de integritate. Oamenii cer de la judecători să le facă dreptate și să pedepsească hoții. Curățarea sistemului este primul pas spre o justiție independentă și dreaptă”, a scris atunci Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Magistratul Vladislav Clima a ocupat din nou fotoliul de preşedinte al Curţii de Apel Chişinău la 11 ianuarie 2022. Revenirea sa în post i-a fost asigurată de decizia Judecătoriei Chişinău, care în ultima zi a anului a anulat decretul preşedintei Maia Sandu privind revocarea lui Vladislav Clima de la cârma Curţii de Apel Chişinău.

Julieta Saviţchi
28/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii