Șapte traficanți de copii au fost reținuți de procurori // Racolau fete tinere și le duceau la cerșit în Ucraina, Belarusi și Federația Rusă

Crina Dumitriu
17/05/2019
Foto: CIJM

Șapte cetățeni moldoveni, membrii unei grupări infracționale cu vârste cuprinse între 35-59 de ani, suspectați că ar fi traficat copii în scop de cerțit, au fost reținuți de organele de drept. Taficanții au recrutat timp de aproape 15 ani mai multe persoane de gen feminin, pe care ulterior le transportau în Ucraina, Republica Belarus și Federația Rusă, unde victimele erau obligate să cerșească în locuri publice.

Gruparea infracțională a fost destructurată în urma desfăşurării unui complex de acțiuni procesuale de către procurorii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu  ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații. 

Procurorii au identificată o femeie care, în anul 2003, pe când avea vârsta de 16 ani, a fost recrutată de către suspecți și transportată în Ucraina. Ajunsă în Ucraina, victima a fost deposedată de către suspecți de acte de identitate, iar apoi a fost impusă să practice comerț stradal și cerșit. Exploatarea victimei a durat 10 ani, timp în care ea a încercat de multiple ori să fugă de infractori, însă de fiecare dată a fost găsită și supusă agresiunilor fizice și psihice din partea traficanților. De asemenea, contrar voinței sale, victima a fost transportată din Ucraina și în Republica Belarus și Federația Rusă, unde a muncit în stradă, dar și a practicat cerșetoria, în comun cu alte victime originare din Belarus. Banii acumulați de victimă la sfârșitul zilei erau luați de suspecți și utilizați în scopuri personale, iar victimei îi reveneau doar bani pentru alimente.

În rezultatul perchezițiilor efectuate în cadrul urmăririi penale, la suspecți au fost depistate acte de identitate ale mai multor potențiale victime, documente ce confirmă transferuri bancare către suspecți din afara țării, precum și mijloace bănești în numerar, în sumă totală de peste 700 000 lei. 

Procurorii au anunțat că  investigațiile pe caz sunt în plină desfășurare, în scopul identificării tuturor victimelor infracțiunii, dar și a bunurilor infracționale, obținute de către învinuiți, acestea urmând a fi confiscate.

În caz de condamnare, învinuiți riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 20 de ani.

Guvernarea de la Chișinău a creat în ultimii ani un sistem național de referire a victimelor traficului, coordonat la nivelul autorităților publice locale de vicepreședinți ai raioanelor, și a înăsprit pedepsele pentru traficul de ființe umane. Cu toate acestea, Raportele anuale ale Departamentului de Stat al SUA privind traficul de ființe umane critică Guvernul Republicii Moldova pentru că nu a depus suficiente eforturi pentru a aduce în fața instanțelor traficanții și complicii lor din structurile de stat. Din acest motiv, Republica Moldova a fost retrogradată la nivelul anului 2010 în lista statelor monitorizate la capitolul trafic de persoane.

Crina Dumitriu
17/05/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii