Șeful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, România, şi alţi doi agenţi au fost reţinuţi de procurori. Favorizau șoferii moldoveni care transportau colete

Crina Dumitriu
23/11/2023
Foto: anticoruptie.md

Șeful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, judeţul Iaşi, Cristian Mancaş, și alţi doi agenţi au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pentru comiterea a nouă infracţiuni de luare de mită. Acesta împreună cu subalterni ai săi ar fi pretins şi primit, direct sau prin intermediari, sume de bani până la 700 de euro, drept mită de la persoane care efectuau activităţi de transport de mărfuri dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene.

Anchetatorii au dispus și reţinerea lui Gabriel-Alexandru Bertea, agent de poliţie în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, judeţul Iaşi, pentru luare de mită - şase fapte, dare de mită şi complicitate la luare de mită, dar şi a lui Iulian-Teofil Baciu, agent de poliţie în cadrul aceluiaşi Punct de Trecere a Frontierei, pentru luare de mită şi dare de mită.

Procurorii i-au filat pe cei trei și au constatar că în perioada 7 iulie - 8 noiembrie, în schimbul banilor primiţi cu titlu de mită, cei trei poliţişti de frontieră şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu, favorizând trecerea coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la transportul peste graniţă a anumitor cantităţi de mărfuri/produse accizabile, se arată într-un comunicat de presă al DNA România. 

În acelaşi context, DNA arată că inculpatul Cristian Mancaş, în calitate de şef al Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, ar fi pretins şi primit de la o parte dintre subordonaţii săi sume de bani necuantificate până în prezent, pentru a "închide ochii" la "mercurialul" sumelor de bani percepute cu titlu de mită de către poliţiştii din subordinea sa persoanelor care tranzitau punctul de trecere a frontierei menţionat.

Operațiunea este derulată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi. 

Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore. Procurorii urmează să ceară plasarea acestora în arest preventiv pentru 30 de zile. 

Crina Dumitriu
23/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii