Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție (CNA) a aplicat sechestre pe bunuri de proveniență ilicită în valoare de peste 7,7 milioane de lei, în prima săptămână a lunii decembrie.
Printre activele sechestrate sunt 2 construcții locative și 4 nelocative, 2 încăperi locative, un mijloc de transport, 2 terenuri agricole, 2 trenuri pentru construcție, 4 conturi bancare și 12 criptomonede. Bunurile au fost indisponibilizate în dosare de furt, escrocherie, obținerea ilegală și/sau divulgarea informațiilor ce constituie secret comercial și abuz de putere. Mai multe sechestre, aplicate anterior, în valoare peste 4 milioane de lei, au fost confirmate prin încheieri judecătorești.
În aceeași perioadă, CNA a reținut șapte persoane printre care patru funcționari publici cu statut de conducători în cadrul Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare a Primăriei municipiului Chișinău și trei agenți economici. Aceștia au fost arestați sub bănuiala că ar fi pus în aplicare o schemă infracțională de pretindere, acceptare și primire ilegală de comisioane din valoarea licitațiilor adjudecate. Pe numele a cinci dintre învinuiți instanța de judecată a emis mandate de arestare preventivă, o persoană a fost plasată în arest la domiciliu, iar în privința altei s-a aplicat controlul judiciar.
În urma perchezițiilor, CNA a ridicat peste 5 milioane de lei, proveniența cărora urmează a fi stabilită. Totodată, au fost desfășurate percheziții la Penitenciarul nr. 6 Soroca într-un dosar de corupere pasivă și activă, iar un șef de secție a fost reținut.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii