Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat cauze privind confiscarea averii pe numele mai multor funcționari, inclusiv foști deputați, judecători, polițiști, viceminiștri, procurori și vameși. Dacă în cele 15 dosare aflate pe rol ANI va avea câștig de cauză, peste 17 milioane de lei vor ajunge în vistieria statului.
Conform datelor oferite de ANI, averea nejustificată a ex-deputatului Dumitru Diacov în valoare de 603.728 lei ar putea fi confiscată. Deși a beneficiat de dreptul de a-și expune punctul de vedere în cadrul procedurii de control, deputatul și-a justificat doar o parte din averea deținută.
Diacov a fost învinuit și de încălcarea regimului incompatibilităţii funcţiilor. Inspectorii de integritate au constatat că, în 2017, în timp ce îşi exercita mandatul de deputat, Dumitru Diacov a deţinut şi calitatea de președinte al Fundaţiei pentru Democraţie şi Progres.
Vameșul Valentin Rusu riscă să rămână fără bunurile în valoare de aproape un milion de lei. În 2013–2016, vameșul și membrii familiei sale au înregistrat o diferență de aproximativ 1.248.000 de lei între proprietatea dobândită și veniturile obținute. Este vorba de o casă, un teren și trei automobile, conturi bancare cu numerar și mijloace financiare din transferuri internaționale.
Judecătorul Denis Guzun poate rămâne fără aproape trei milioane de lei, costul bunurilor pe care nu a reușit să le justifice. Diferența substanțială a fost stabilită pentru anul 2018, când judecătorul a achiziționat șapte bunuri mobile și imobile în Chișinău, în valoare totală de peste trei milioane de lei, inclusiv două construcții nelocative din sectorul Buiucani al Chișinăului, casa de locuit cu terenul aferent și o construcție accesorie, teren pentru construcții și încă un autoturism de model BMW X5.
Precizăm că Denis Guzun a fost promovat de Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de magistrat pe un termen de cinci ani, în noiembrie 2018. El a fost numit în funcție în pofida faptului că a acumulat la evaluarea profesională doar 77 de puncte dintr-o sută, fiind devansat de zece contracandidați, care au obținut un punctaj mai mare.
Diferența de 556.456 de lei între costul unui apartament și veniturile realizate de familia Musteață în perioada octombrie 2015–decembrie 2018 depășește de cinci ori plafonul de 20 de salarii medii lunare pe economie. Musteață Alexei, ex-controlor la Consiliul Concurenței a argumentat neindicarea banilor prin faptul că nu își poate aminti „cu desăvârșire” de sumele cu pricina.
Alexandru Ciobanaș, șeful de la poliție despre care ANI a constatat că nu a inclus în declarația de avere două automobile și 2,6 milioane de lei pe care nu le-a putut justifica, a fost avansat în vara anului 2021 în funcție.
În ultima sa declarație de avere și interese personale, semnată de Ciobanaș pe 7 mai 2020, acesta a raportat un teren pentru construcții, trei apartamente și două automobile –Toyota Yaris și Hyundai Tucson. Polițistul a mai declarat și o firmă de confecții fondată de soția sa în 2014. În declarația lui Alexandru Ciobanaș însă nu se regăsesc veniturile soției.
Ciobanaș a fost decorat de Ziua Independenței cu ordinul Credință Patriei. Decretul a fost semnat de președintele Igor Dodon la o săptămână după emiterea Actului de constatare în privința lui Ciobanaș.
Autoritatea a constatat o diferență de 835.000 de lei între averea declarată și cea obținută în cazul fostului procuror din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Lilian Bacalîm. Bine-cunoscutul procuror i-a scos de sub urmărire penală pe oligarhii de la Tiraspol Ilia Kazmalî și Victor Gușan, a gestionat dosarul tentativei de asasinare a lui Gorbunțov și cauza pentru traficul de droguri în care figura Oleg Pruteanu, alias Borman.
Fostul deputat Nae-Simion Pleșca ar fi încălcat regimul juridic al averii și intereselor personale. ANI cere confiscarea averii lui Pleșca, diferența între averea dobândită și veniturile obținute fiind estimată la peste 800.000 de lei.
Precizăm că Nae-Simion Pleșca a fost deputat liberal-democrat. Se numără printre cei șapte PLDM-iști care au părăsit formațiunea politică și au votat Guvernul Filip în ianuarie 2016, după care, în aprilie 2017, a aderat la PDM. Portalul Anticoruptie.md a scris despre ascensiunea politică, dar şi afacerile fostului demnitar.
În perioada ianuarie 2012–ianuarie 2019, în timpul exercitării mandatelor de primar, fostul ales local din Negureni, Telenești, Grigore Munteanu a admis o diferență în mărime de peste 900.000 de lei între averea dobândită și veniturile obținute.
Cheltuieile de peste două milioane de lei au fost achitate pentru procurarea unui apartament de peste 756.000 de lei, achiziționarea a peste 400 de bunuri imobile în valoare totală de circa 788.000 de lei, depuneri financiare în conturi bancare, achiziționarea unui automobil de model Mercedes Sprinter în valoare de 10.000 de lei, a unui Volkswagen Crafter la preț de 10.000 de lei, a unui Mercedes E250 la preț de 20.000 de lei, precum și achitarea unor servicii etc.
Procurorii anticorupție au desfășurat, la început de noiembrie curent, mai multe percheziții la domiciliul, automobilul și locul de muncă al judecătoarei din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, Tatiana Avasiloaie.
Aceasta este cercetată într-o cauză penală pornită pentru îmbogățire ilicită. Suma bunurior pe care nu a reușit să o justifice trece de 1,3 milioane de lei.
Anterior, Anticorupție.md a scris că din 2017 mai mulţi magistrați conduc automobile prin mandat sau aflate în folosință, inclusiv Tatiana Avasiloaie. Acesta deține un un Mitsubishi ASX fabricat în 2015.
Autoritatea a stabilit în cazul ex-deputatului democrat Alexandru Jizdan o diferență în valoare 770.000 de lei între veniturile declarate și cele obținute. Controlul averii parlamentarului a fost inițiat la sfârșitul anului 2019 în baza unei sesizări din oficiu privind depunerea tardivă a declarației anuale de avere și interese personale. Jizdan a declarat că este vorba de o presiune politică.
Centrul de Investigații Jurnalistice a investigat în decembrie 2020 construcțiile politicienilor și oamenilor de afaceri, funcționarilor publici, artiștilor și polițiștilor ale vilelor de lux pe malul drept al Nistrului.
În investigație a fost menționat că și Alexandru Jizdan care a procurat în 2018, pe când era ministru de Interne, o casă de 108 metri pătrați și un teren de 0.2884 hectare, pe care se mai aflau două construcții accesorii.
Fostul viceministru al Ministerului Afacerilor Interne și ex-președinte al raionului Criuleni, Ion Țurcan, a ajuns în vzorul ANI după ce nu a putut demonstra din ce bani a cumpărat un Skoda Kodiaq de peste jumătate de milion de lei.
În 2015, o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice, „Păcatele” şi afacerile noilor viceminiştri, a scos în vileag că generalul ar fost implicat în afaceri cu țigări. În perioada comunistă, Ion Țurcan a plecat la pensie. A revenit odată cu preluarea puterii de către forţele pro-europene, fiind numit, în iulie 2009, şef la Fulger.
Inspectorul de integritate a stabilit că Ivan Șaptefraț, funcționar la Curtea de Apel Chișinău, deține avere nejustificată în valoare de peste 550.000 de lei și că acesta a admis încălcări de ordin penal. În 2017–2018, angajatul Curții de Apel Chișinău a deschis un depozit bancar la o instituție financiară și a dobândit un apartament în municipiul Chișinău la prețul de peste 670.000 de lei.
Valoarea mijloacelor bănești nejustificate a ajuns la 880.545 de lei, bani deținuți de Ruslan Istrati și membrii familiei sale. Acești bani au fost depistați în urma operațiunilor bancare de alimentare a conturilor pe care le-au efectuat membrii familiei Istrati. În perioada supusă controlului, polițistul și soția sa au alimentat cu numerar conturile bancare deținute cu 905.000 de lei: în 2015–2016 – 419.000 de lei, iar în 2017– 2019 – 486.000 de lei.
Octavian Misic, vicedirector la IMSP Neurologie nu a reușit să justifice proveniența bunurilor în valoare de 717.413 lei, iar Andrieș Gheorghe, funcționar la Primăria Năpadova, raionul Teleneşti, nu a reușit să justifice bunuri în valoare de 2.465.396 de lei.
Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. „Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii