UCRAINA // Fosta prim-ministră Iulia Timoșenko, pusă sub acuzare, în dosarul de corupere a deputaților

Crina Dumitriu
14/01/2026
Captură de pe net

Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și Procuratura Anticorupție Specializată (SAP) au anunțat că investighează liderul unui partid din Rada Supremă, suspectat de implicare în fapte de corupție în dosarul mitei pentru deputați. Ancheta a fost anunțată la finalul lunii decembrie 2025, când NABU și SAP au spus despre desfășurarea unei operațiuni sub acoperire și destructurarea unui grup infracțional organizat din care făceau parte și deputați în funcție ai Radei Supreme. Presa de la Kiev susține că ancheta o vizează pe fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, acum deputată în Rada de la Kiev și lideră a partidului de opoziție Batikivșcina. Marți noaptea au fost făcute percheziții la sediul partidului Batkivșcina.  Deputata respinge acuzațiile.  

Cele două instituții anticorupție din Ucraina nu au precizat, în comunicatele de presă, citate de serviciul ucrainean al BBC și Ukrainska Pravda, numele lui Timoșenko, dar au spus că liderul de partid cercetat penal ar fi oferit mită unor deputați pentru a vota „pentru” sau „împotriva” anumitor proiecte de lege.

„NABU și SAP au documentat faptele prin care liderul unuia dintre partidele parlamentare ale Radei Supreme a Ucrainei a oferit avantaje necuvenite mai multor deputați, membri ai unor partide pe care nu le conduce, în schimbul votului «pentru» sau «împotriva» unor proiecte de lege concrete”, se arată în mesajul publicat pe canalul de Telegram al NABU, conform presei de la Kiev.

Conform unor informații de la Kiev, Timoșenko ar fi purtat negocieri privind transferul sau afilierea informală, contra cost, a unor deputați la partidul Batkivșcina, discuții care ar fi fost înregistrate și transmise ulterior către NABU. Surse di Rada Supremăî au mai spus pentru presa de al Kiev că în schema de mituire a deputaților ar mai fi implicați reprezentanți ai partidului prezidențial Slujitorul Poporului.

Ukrainska Pravda relatează că în iulie 2025 partidul Iuliei Timoșenko a votat aproape în unanimitate „pentru” proiectul de lege privind eliminarea independenței NABU și SAP. Ulterior, ea a fost una dintre puținele deputate care nu au votat pentru restabilirea competențelor instituțiilor anticorupție.

Iulia Timoșenko respinge acuzațiile și spune că acestea sunt nefondate. „Vreau să știi tot adevărul. Nu am nimic de ascuns. Vedeți cum se "lucrează" împotriva celor care nu se tem să spună lucrurilor pe nume”, a transmis ea, miercuri dimineață, pe pagina sa de facebook, într-un live din Rada Supremă:

 

Iulia Timoșenko este o politician foarte cunoscută atât în Ucraina, cât și în afar ei, pentru implicarea în mișcările de masă importante, dar și datorită funcțiie de prim-ministru deținută, din februarie până în septembrie 2005 și din decembrie 2007 până în martie 2010. De asemenea, a fost unul dintre liderii Revoluției Portocalii din Ucraina din 2004, o mișcare de protest de masă care a apărut ca răspuns la fraudarea alegerilor. În 2019, partidul Patria/Batkivşcina al Iuliei Timoșenko a obţinut 25 de locuri în Rada Supremă, în urma alegerilor parlamentare.

În 2010, Timoșenko a candidat la președinție împotriva lui Viktor Ianukovici, politicianul pro-Kremlin a cărui candidatură la președinție a fost învinsă de Revoluția Portocalie. Ea a pierdut alegerile în fața lui Ianukovici, care apoi a închis-o pe Timoșenko între 2011 și 2014 pe baza unor acuzații motivate politic, scrie publicația ucraineană.

Timoșenko a mai candidat de două ori la președinție, fără succes, în 2014, în fața lui Petro Poroșenko, și în 2019, în fața lui Volodimir Zelensky.

Timoșenko se număra printre rivalii politici de marcă ai lui Zelensky care au participat la discuții neoficiale cu membri ai administrației Trump, a relatat Politico în martie 2025.

În ciuda opoziției sale față de partidul lui Zelensky, Timoșenko a fost, de asemenea, o susținătoare vocală a controversatului proiect de lege de anul trecut privind desființarea instituțiilor independente anticorupție din Ucraina, aceleași agenții care acum o acuză de dare de mită în schimbul voturilor.

Crina Dumitriu
14/01/2026




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii