Un avocat a rămas fără licență. Nu și-ar fi îndeplinit obligațiunile contractuale

Anticoruptie.md
18/11/2019

Avocatul Vitalie Țaulean a fost lipsit de licență de către Comisia pentru Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților. Apărătorul nu și-ar fi respectat obligațiunile față de clienți, îngrădindu-le dreptul la apărare.

Un membru al Comisiei de Etică, a precizat pentru Anticoruptie.md că decizia a fost luată în baza unei plângeri de la un cetățean care susținea că Țaulean nu a contestat deciziile luate de instanță și astfel omul nu și-a putut apăra drepturile. Aceeași sursă a precizat că Vitalie Țaulean a ignorat mai multe invitații ale Comisiei pentru Etică și Disciplină de a se prezenta la ședință ca să-și expună poziția.

Aceasta nu este prima abatere comisă de apărător, constatată de Comisia pentru Etică și Disciplină. În luna august avocatul Țaulean a fost sancționat cu o amendă de 3.000 de lei, pentru că nu și-a onorat obligațiunile contractuale față de o clientă care l-a angajat în patru dosare, achitându-i câte 6 miii de lei pentru fiecare caz.

Solicitat la telefon de către reporterul Anticoruptie.md, Vitalie Țaulean a declarat că intenționează să contesteze deciziile Comisiei și a cerut să revenim peste 30 de minute, pentru a beneficia de dreptul la replică. Ulterior, apărătorul a declarat că el nu a fost informat official că i-a fost retrasă licența și a insistat să divulgăm sursa.

Anticoruptie.md
18/11/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii