VIDEO// Veaceslav Platon, dat în urmărire generală. Urmează să fie arestat în momentul reţinerii

Julieta Saviţchi
12/08/2021
CIJM

Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a eliberat, joi, mandat de arestare pe numele lui Veaceslav Platon pe un termen de 30 de zile şi a dispus să fie dat în urmărire generală. Sarcina de a-l căuta pe Platon i-a revenit Inspectoratului de Poliţie din sectorul Buiucani al Capitalei. Şedinţele de judecată urmează a fi reluate în octombrie curent.

Decizia a fost luată după ce Judecătoria Chişinău i-a dat controversatului afacerist un termen de zece zile pentru a reveni în ţară şi a se prezenta la şedinţa de judecată într-un dosar în care este inculpat pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari şi tentativă de mituire.

Pe 2 august, procurorul anticorupţie Mirandolina Suşiţcaia a solicitat schimbarea măsurii preventive în privinţa lui Veaceslav Platon după ce acesta nu s-a prezentat la şedinţa de judecată.

Veaceslav Platon a plecat în Marea Britanie, la 18 iulie, cu o cursă de avion care a decolat de pe Aeroportul Chişinău. Potrivit unor surse, afaceristul ar fi solicitat azil politic la o săptămână după ce a ajuns în Londra.

El a fost eliberat pe 15 iunie 2020, după patru ani în detenţie, în urma unui demers de suspendare a executării pedepsei depus de procurorul general Alexandr Stoianoglo.

Cu o lună înainte, pe 18 mai, Stoianoglo declara că întreg dosarul lui Platon ar fi fost fabricat la comandă politică. Platon fusese condamnat la 18 ani de închisoare, în aprilie 2017, în dosarul furtul miliardului.

El era învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ un miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.

În mai 2021, Judecătoria Chişinău, la solicitarea procurorilor, l-a achitat pe Veaceslav Platon în dosarul fraudei bancare. Cu toate acestea, Platon are statut de inculpat încă în alte trei dosare penale şi este reclamat în mai multe dosare civile privind apărarea cinstei şi demnităţii.

Julieta Saviţchi
12/08/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii