Veaceslav Platon urmează să fie achitat: Procurorii au renunţat la învinuire

Julieta Saviţchi
28/05/2021

Procurorii au renunţat, vineri, la învinuirile aduse afaceristului Veaceslav Platon, în dosarul în care acesta a fost condamnat definitiv la 18 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare. În acest caz, magistraţii urmează să se convoace într-o altă şedinţă pentru a pronunţa o şedinţă de achitare.

Informaţia a fost confirmată de către avocatul lui Platon, Ion Creţu. „În cadrul procesului de revizuire au fost aduse probe că frauda incriminată clientului meu a fost comisă de Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc. Unele din firmele din schemă incriminată lui Platon erau gestionate de la GBS, alte firme ao’parţineau lui Şor şi erau gestionate de acesta. Dosarul a fost falsificat în totalitate şi noi am demonstrat aceasta. Sub presiunea probelor, procurorul a fost nevoit să-şi retragă acuzaţiile”, a precizat apărătorul.

Întrebat dacă clientul său va solicita să-i fie resttuite bunurile confiscate prin sentinţa de condamnare, Creţu a spus că clientul său nu va renunţa la bunurile sale. „Vom proceda în dependenţă de decizia instanţei. Închipuiţi-vă că aţi fost condamnată pe nederept şi încă v-ai mai luat şi averea! A fost o luptă foarte grea pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Unele din bunurile confiscate nu au nicio tangenţă cu Platon şi aparţineau unor persoane sau firme care nu erau din anturajul clientului meu. Sechestrul a fost aplicat în baza unui raport al ofişerului de urmărire penală, fără ca să fie verificat”, ne-a declarat avocatul.

Pe de altă parte, fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, respinge acuzaţiile că dosarul Platon a fost fabricat. „Retragerea acuzaţiilor faţă de Platon nu este o surpriză după ce procurorul Alexandr Stoianoglo, ignorând normele deontologice şi procedurale, l-a declarat nevinovat. Nu puteam să ne aşteptăm la altceva dacă însăşi procurorul general a solicitat suspendarea executării pedepsei şi începerea procedurii de revizuire a dosarului. Cât priveşte acuzaţiile de fabricare a dosarului, sunt aberaţii. Admitem că noi am fabricat dosarul, dar s-au expus trei instanţe de diferite niveluri, iar decizia a fost menţinută şi de Plenumul Curţii Supreme de Justiţie. Ultima decizie a fost luată când Plahotniuc nu se mai afla la guvernare, iar procuror general era Stoianoglo”, a declarat Morari.

Veaceslav Platon a fost eliberat din detenție cu aproape un an în urmă, după ce judecătorii au admis demersul de suspendare a executării pedepsei depus de procurorul general Alexandr Stoianoglo. Ulterior, în presă a apărut o înregistrare video de la audierile lui Veaceslav Platon de către procurorul general Alexandr Stoianoglo la scurt timp de la desemnarea sa în funcție. În imagini se observă că întrevederea dintre cei doi a decurs într-o atmosferă prietenoasă.

Stoianoglo i-a strâns mâna afaceristului și i-a spus că este bucuros să îl vadă. La rândul său, Veaceslav Platon i-a promis procurorului să fie sincer și să spună adevărul, dar a refuzat să răspundă la toate întrebările.

În aceeași zi, procurorul general a dispus investigarea apariției în presă a secvenței video de la audierile lui Veaceslav Platon.

În aprilie 2017, magistrații Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, l-au condamnat la 18 ani de închisoare cu executare, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, care a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 de milioane de lei.

În decembrie 2017, Platon a mai primit 12 ani de privațiune de libertate. De această dată, controversatul om de afaceri s-ar face vinovat de tentativă de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi corupere a mascaţilor de la Detaşamentul cu Destinaţie Specială „Pantera”. În ianuarie 2020, Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia primei instanțe, iar Platon a fost absolvit de cei 12 ani de închisoare.

Julieta Saviţchi
28/05/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii