VIDEO// Aducea droguri în lenjeria intimă. Supraveghetorul penitenciarului nr. 11 din Bălți, trimis în judecată

Anticoruptie.md
01/12/2023
Sursa: PCCOCS

Procuratura pentrul Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, anunță trimiterea în judecată a fostului supraveghetor din penitenciarului nr. 11 din Bălți, care le livrase droguri deținuților, în lenjerie intimă.

Faptele au avut loc în martie 2023, atunci când funcționarul învinuit, angajat al Administrației Naționale a Penitenciarelor cu perspectiva pensionării peste câteva luni, urma să-i aducă 25 de comprimate psihotrope unui deținut din același penitenciar în care el lucra (condamnat la 7 ani închisoare pentru trafic de droguri și furt).

Acesta le primise de la un fost deținut (care ispășise pedeapsa cu închisoarea pentru 1 an, pentru circulația drogurilor în scop personal), care acum este și el trimis în judecată, de comun cu deținutul care comandase drogurile. 

Totuși, atunci când și-a pus planul în aplicare și chiar a ascuns în lenjeria intimă 25 de comprimate psihotrope, ca să nu fie detectate, acesta a fost supus verificărilor minuțioase de către colegii săi. Controlul a avut loc chiar în incinta penitenciarului, desfășurat de ofițerii INI și procurorii PCCOCS, la intrare în zona în care sunt deținuți condamnații. Iar în celula în care era deținut condamnatul căruia fostul angajat urma să-i livreze drogurile, oamenii legii au ridicat un alt obiect interzis – telefonul mobil folosit la comunicarea ilegală cu persoanele din exteriorul peniteniciarului.

Astfel, toți trei învinuiți care au acționat ca și grup criminal organizat au fost trimiși pe banca acuzaților de procurorii PCCOCS, urmând ca Judecătoria Bălți să se pronunțe, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Conform Codului penal, pentru încercarea de a transmite drogurile în penitenciar cei trei riscă o amendă de până la 5.000 lei sau pedeapsa cu închisoarea de până la 5 ani, iar pentru încercarea de punere în circulație a drogurilor, fostul angajat al penitenciarului riscă până la 10 ani închisoare.

Anticoruptie.md
01/12/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii