VIDEO // Apartamentul discordiei: Un profesor universitar riscă să ajungă pe drumuri, iar o pensionară, la închisoare

Julieta Savițchi
14/11/2018

Liviu Brumă, profesor la Universitatea Tehnică din Moldova, ar putea să rămână fără locuința procurată în urmă cu 16 ani, iar pensionara Zinaida Serjan ar putea să fie trimisă pentru opt ani la închisoare. La mijloc este vorba de un apartament cu suprafața de 35 de metri pătrați, pe care foștii proprietari au decis să și-l returneze peste 12 ani din momentul vânzării inițiale. Sesizarea a fost făcută pe Harta Corupției de către Liviu Brumă. Bărbatul  susține că a devenit victima unei scheme, care nu ar fi fost aplicate fără protecția și implicarea unor funcționari corupți.

Profesorul Brumă ne-a comunicat că a procurat apartamentul în septembrie 2002 de la Tatiana Vasilevscaia. Apartamentul era într-o stare proastă, necesita reparații capitale și avea datorii mari la întreținere. Liviu Brumă a precizat că în contractul de vânzare-cumpărare a fost trecută suma de 18.600 de lei. „Achiziția a fost făcută cu puțin timp înainte ca imobilele să se scumpească. Și cursul oficial al leului era mai ridicat, iar la dorința vânzătorului, care din suma încasată urma să achite impozite și taxe notariale, am indicat în contract o sumă simbolică”, a precizat profesorul.

Liviu Brumă a declarat că, în mai 2002, Tatiana Vasilevscaia a lipsit-o pe fiica ei Asea de drepturile patrimoniale asupra apartamentului printr-o decizie a Judecătoriei Buiucani. În 2003, Asea Vasilevscaia a emigrat în Statele Unite, de unde a revenit în mai  2014. Aceasta a angajat un avocat și a contestat în Curtea de Apel decizia Judecătoriei Buiucani din mai  2002. Peste 12 ani, un complet de judecată prezidat de Ion Muruianu a repus apelul în termen și a anulat decizia instanței de fond prin care Tatiana Vasilevscaia a deposedat-o pe fiica sa de drepturi  și a privatizat de una singură apartamentul. Ulterior, Tatiana și Asea Vasilevscaia au solicitat în instanță anularea contractului de vânzate-cumpărare, iar în decembrie 2017 au primit câștig de cauză.

”Acum, potrivit deciziei judecății, urmează ca Vasilevscaia să-mi returneze 18.600 de lei, iar eu să părăsesc locuința. Dar eu am cheltuit mult mai mult. Acum prețul de piață al apartamentului este de cel puțin 20.000 de lei. Salariul de profesor nu-mi permite să-mi procur o locuință.  Am contestat în Curtea de Apel Chișinău și am avut câștig de cauză. Am prezentat probe că Asea Vasilevscaia a plecat în SUA după un an de la tranzacție și știa că apartamentul a fost vândut. Dar avocatul Ropot insistă la Curtea Supremă. Sunt convins că este vorba de o rețea criminală și am depus plângeri la CNA și Procuratură ca să investigheze schema dată, dar fără niciun rezultat”, a declarat Brumă.

Zinaida Serjan a fost condamnată de Judecătoria Chișinău la 8 ani pentru escrocherie, în baza unui denunț al Eugeniei Vasilevscaia, fiica mai mare a Tatianei, care la fel se află în SUA. Femeia pledează nevinovată și susține că cele două fiici ale Tatianei i-au cerut să facă declarație că mama lor ar fi fost înșelată atunci când a vândut locuința, iar pentru că a refuzat i-au întins o capcană. „Nu eram în relații apropiate cu această familie, dar ne cunoșteam. Eu am refuzat să le îndeplinesc rugămintea, căci știu că Tatiana nu a fost constrânsă să-și vândă apartamentul. Ea are probleme cu alcoolul, singură a căutat cumpărători, iar apoi a cheltuit banii pe băutură. Am auzit-o nu o singură dată cum afirma acest lucru”, a spus Zidaida Serjan.

Femeia a precizat  că a fost acuzată de de Eugenia că a deposedat-o de 10.000 de dolari. ”A zis că mi-a trimis bani prin colete poștale, dar nu am primit nimic. Toate coletele au fost verificate de vameși. Dacă erau bani acolo, aveau să-i găsească. În realitate, mi-a transferat peste o mie de dolari prin sistemul bancar, care au fost împărțiți conform indicațiilor, pentru o înmormântare, amenajarea unui mormânt și ajutor pentru Tatiana”, ne-a declarat Serjan.

Totodată, pensionara susține că la rugămintea Eugeniei, a declarat prin Skype că a primit banii: ”Eugenia Vasilevskaia, care a devenit Jane Karen, mi-a zis că are o relație specială cu tatăl ei li vrea să folosească această discuție pentru a-l înșela că li-a procurat o casă la Chișinău. Atât a fost. Am ajutat-o, iar ea mă bagă la închisoare”.

Avocatul Veaceslav Ropot reprezintă interesele familiei Vasilevshi în ambele cazuri. „În urma tranzacției cu Brumă Tatiana Vasilevscaia a rămas în stradă, iar Asea îi trimitea bani pentru chirie. În acest caz a fost și un agent imobiliar, Leonid Moșneaga, care are la activ tranzacții dubioase, cu moșnegei și persoane vulnerabile. Curtea de Apel Chișinău a anulat deciziei instanței de fond privind anularea contractului de vânzare-cumpărare. Dar am multe semne de întrebare cum s-a desfălurat procesul. Judecătorul practic nu mi-a permis să mă expun”, a declarat apărătorul.

Referindu-se la familia Serjan, Veaceslav Ropot a declarat că acuzarea deține probe concludente, inclusiv înregistrărie făcute de clienta sa a convorbirilor prin rețeaua Skype.

Julieta Savițchi
14/11/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii