VIDEO // „Dolari, euro, grivne ucrainene, roni”. Procuratura Generală oferă detalii despre rezultatele perchezițiilor în cazul fostului președinte al Curții de Apel Bălți

Ilie Gulca
17/11/2021

Procuratura Anticorupție a oferit detalii despre rezultatele perchezițiilor efectuate marți în cazul fostului președinte al Curții de Apel Bălți. Oamenii legii au descins în șapte locații în cadrul cauzei penale în care este vizat fostul președinte al Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș. Acesta este bănuit de îmbogățire ilicită și a fost reținut împreună cu un complice.

 „În urma acțiunilor de urmărire penală, magistratul și alte două persoane, complicii acestuia, au fost recunoscuți în calitate de bănuiți, urmând să fie puși sub învinuire cu înaintarea învinuirii în săvârșirea infracțiunii încriminate”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Serviciul de presă a mai comunicat că cei doi complici ai judecătorului au depus declarații și cooperează cu procurorii, indicând asupra faptelor imputate magistratului de îmbogățire ilicită.

Potrivit sursei citate, perchezițiile au fost efectuate la mai multe locații, inclusiv în biroul de serviciu, la domiciliu și în automobilul care se află în folosința magistratului.

„Au fost ridicate de la magistrat mijloace bănești în valută străină (precum dolari, euro, hrivna ucraineană, roni) și valută națională, a căror proveniență magistratul nu a putut justifica și două cartușe pentru armă de vânătoare cu țeavă lisă, care erau păstrate fără respectarea regulilor de păstrare corectă a armei și munițiilor conform legislației în vigoare și actelor normative ale Ministerului Afacerilor Interne”, detaliază Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Oamenii legii susțin că au mai depistat și ridicat telefoane mobile, înregistrări video din cadrul mai multor instituții, documente în original, contracte, recipise, care au importanță pentru cauza penală.

Procurorii au constatat că, începând cu 2014 și până în prezent, magistratul a deținut prin intermediul unor persoane bunuri care depășesc substanțial valoarea mijloacelor dobândite oficial.

În toamna lui 2019, Alexandru Gheorghieș a fost unul dintre judecătorii care a încercat să saboteze activitatea CSM. Duelul dintre un grup de magistrați și CSM a început la 13 septembrie, când un grup din 87 de magistrați a cerut CSM să convoace, la 20 septembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Judecătorilor pentru ridicarea mandatelor celor pe care i-au ales anterior ca să îi reprezinte.

Magistrații și-au argumentat gestul prin necesitatea reformării sistemului din interior. CSM s-a opus solicitării, argumentând că ar fi vorba de o manipulare a majorității magistraților de un grup restrâns care urmărește anumite interese.

Pe 20 septembrie, un complet de judecată de la Curtea de Apel Chișinău a obligat CSM să dea curs cererii magistraților de a convoca Adunarea Generală Extraordinară a Judecătorilor.

În cadrul Adunării, organizate la 27 septembrie, peste 200 de magistrați au decis ridicarea mandatelor membrilor permanenți și membrilor supleanți ai CSM, aleși din rândul magistraților. Președinte al Adunării a fost ales Alexandru Gheorghieș.

El a expediat pe adresa tuturor instanțelor un mesaj privind organizarea, pe 25 octombrie, a ședinței extraordinare a Adunării Generale a Judecătorilor, asta deși agenda și convocarea Adunării ține, de fapt, conform legii, de competența CSM.

Gheorghieș preciza în mesajul expediat că unul dintre subiectele de pe ordinea de zi se referă la alegerea noilor membri ai CSM.

Întrebat în baza căror împuterniciri a dispus ordinea de zi a Adunării Generale a Judecătorilor și dacă acest fapt nu reprezintă o depășire a atribuțiilor de serviciu, Alexandru Gheorghieș susținea că nu ar fi încălcat legea.

Ridicarea mandatelor membrilor CSM nu a fost recunoscută de Guvern. Ulterior, ședințele CSM au fost amânate în repetate rânduri, din lipsă de cvorum, iar conducerea de atunci a CSM acuza că ședințele sunt intenționat boicotate și „se încearcă blocarea activității organului de autoadministrare judecătorească”.

Ilie Gulca
17/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii