VIDEO// Dosarul înstrăinării terenurilor în Chișinău // Ce spune Nistor Grozavu despre învinuirile aduse

Julieta Savițchi
28/09/2019

Ex-viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, suspectat într-un dosar intentat recent pentru înstrăinarea terenurilor în Capitală, pledează nevinovat și susține că ar fi vorba de o răfuială politică. Pe de altă parte, procurorii susțin că Grozavu ar colabora cu ancheta, din care motiv au decis să-l cerceteze în stare de libertate.

”Eu am văzut multe prostii în viața mea, dar asemenea aberație și bătaie de joc prima dată întâlnesc. Nu este nimic măcar aproape de adevăr. În perioada respectivă se desfășura procesul de înregistrare a candidaților pentru alegerea primarului de Chișinău. Prin intermediul meu s-au răzbunat pe cineva”, a declarant fostul  funcționar.

Grozavu a mai comunicat că i-a fost efectuată percheziție la domiciliu, însă procurorii nu ar fi găsit nimic ca să-l incrimineze. ”Două săptămâni în urmă, au venit și mi-au făcut percheziție, fără nicio învinuire. Apoi mi-au zis să merg cu ei. Am fost audiat de procurori, apoi am plecat acasă. Exista o ordonanță ca să fie reținut, dar nu mi-au arătat-o acasă. Au fost comise încălcări peste încălcări”, a mai spus fostul viceprimar.

Amintim că  Nistor Grozavu a fost reținut la 20 septembrie de către procurori pentru a fi audiat în dosarul înstrăinării terenurilor publice din Capitală. Procuratura municipiului Chișinău a anunțat că a documentat mai mulți angajați ai Primăriei Chișinău, inclusiv pe fostul viceprimar Nistror Grozavu. Aceștia sunt bănuiți de escrocherie, falsificarea probelor, precum și de exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu. Acțiunile respective vin după descinderile efectuate la Primăria Capitalei, la 9 septembrie curent, în cazul înstrăinării unor terenuri publice.

În aceste cauze penale, oamenii legii au reținut două persoane pentru 72 de ore. În afară de fostul viceprimar, Nistor Grozavu, a fost audiat un angajat al Direcției generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei mun. Chișinău. Cei doi au fost eliberați pentru că, potrivit procurorilor, ar fi colaborat cu organul de urmărire penală. Ei au fost obligați să nu părăseacă R. Moldova și să se prezinte la solicitarea organului de urmărire penală.

La 9 septembrie curent, în cadrul acestor cauze penale, au fost efectuate 21 de percheziții în sediul Primăriei mun. Chișinău, în oficiile, automobilele și la domiciliile persoanelor vizate în cauzele penale. Procurorii procurorii susțin că au identificat o schemă infracțională de înstrăinare a unor terenuri publice.

Julieta Savițchi
28/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii